În momentul de față, numai una dintre cele 8 formații rămase în lupta pentru cele 4 locuri din grupele pentru Euro 2020 este dată ca favorită certă pentru calificarea la turneul final care va avea loc în vara anului viitor.

Reprezentativa țării noastre a fost eliminată în runda precedentă, fiind învinsă de Islanda la Reykjavik cu scorul de 2-1, așa că, din păcate, tricolorii vor vedea încă un turneu final din fața televizoarelor. Gheorghe Hagi este unul dintre puținii susținători ai actualei generații, despre care a spus că ar putea fi mai bună decât vestita „generație de aur”.

Nu mai puțin de 3 partide au fost decise la loviturile de departajare, lucru care indică nivelul apropiat al naționalelor de la baraj, cât și o oarecare lipsă de pregătire survenită în urma perioadei de inactivitate cauzate de pandemie.

Ungaria – Islanda

Câștigătoarea va intra în grupa F la Euro 2020, alături de Germania, Franța și Portugalia. Ungaria are o cotă de 1.83 la calificare, în timp ce Islanda are o cotă de 2.00. Infimul avantaj al gazdelor pare să fie dat de statutul de gazdă pe care îl vor avea băieții lui Marco Rossi.

Maghiarii au învins Bulgaria la Sofia, cu scorul de 3-1, într-o partidă în care intervențiile VAR-ului au fost decisive în mai multe instanțe.

Islanda a învins România cu scorul de 2-1, într-un meci care a părut că tricolorii „s-au bătut singuri”. Mai mulți analiști sportivi au subliniat faptul că Islanda nu mai pare la fel de puternică ca la Euro 2016. Dacă ar fi trecut de Islanda și de Ungaria, România nu ar fi fost plasată în așa-zisa 'grupă a morții', ci ar fi intrat în grupa C.

Irlanda de Nord – Slovacia

Câștigătoarea va intra în grupa E la Euro 2020, alături de Spania, Polonia și Suedia. Irlanda de Nord are o cotă de 1.85 pentru calificarea la turneul final, iar Slovacia are 1.97. Și în această partidă avem parte de o dispută extrem de echilibrată, iar diferența între cote este făcută doar de avantajul terenului propriu.

Irlanda de Nord a produs o mare surpriză în runda precedentă, reușind să elimine Bosnia lui Dzeko la penaltiuri, după ce meciul s-a încheiat cu scorul de 1-1, iar în cele două reprize suplimentare nu s-a marcat nici un gol.

Slovacia nu a arătat mare lucru în partida cu Irlanda, decisă la loviturile de departajare, însă căpitanul Marek Hamsik speră la o ultimă calificare cu țara sa la un turneu final, după ce a participat la Cupa Mondială din 2010 și la Euro 2016, acolo unde a reușit de ambele dăți să depășească faza grupelor.

Serbia – Scoția

Câștigătoarea va intra în grupa D la Euro 2020, alături de Anglia, Croația și Cehia. Serbia are o cotă de doar 1.30 pentru calificare, în timp ce Scoția are o cotă de 3.50. Gazdele sunt favorite clare în acest meci, însă partida ar putea fi una mai echilibrată decât o indică cotele.

Sârbii au reușit să elimine Norvegia lui Haaland și Odegaard, în reprizele de prelungiri, scorul final al partidei fiind de 1-2. Ambele goluri ale oaspeților au fost marcate de vedeta lui Lazio, mijlocașul central Milinković-Savić, care nu marcase nici un gol pentru Serbia în cele 16 partide jucate înaintea acestei dispute.

Scoția nu are o echipă deloc rea, însă nu a convins în meciul de acasă cu Israel, câștiga în urma loviturilor de departajare, după ce primele 120 de minute s-au încheiat cu scor nul. Acesta este principalul motiv pentru care cota oaspeților este atât de mare la casele de pariuri fotbal online.

Georgia – Macedonia de Nord

Câștigătoarea va intra în grupa C la Euro 2020, alături de Ucraina, Țările de Jos și Austria. Georgia are o cotă de 1.91 la calificare, în vreme ce Macedonia de Nord are o cotă de 1.90. Niciuna dintre cele două reprezentative nu au participat la un turneu final.

Georgienii au învins Belarusul in-extremis, cu scorul de 1-0, grație golului marcat din penalti de Tornike Okriashivili în minutul 7 al partidei. Macedonia de Nord a trecut de Kosovo cu scorul de 2-1, într-o partidă decisă încă din prima jumătate de oră. Veteranul Goran Pandev, ajuns la vârsta de 37 ani, este în continuare titular în prima reprezentativă a țării sale, speră să profite de această șansă istorică, înainte de a se retrage din activitate. coral