Imaginea cu medicul care îmbrăţişează un bolnav de coronavirus a devenit virală în mediul online. Doctorul, pe nume Joseph Varon, este şeful echipei de la Centrul United Memorial din Houston, Texas. Acest medic a fost surprins în timp ce-l îmbrățișa pe bătrân, care avea covid.

De Ziua Recunoştinţei, în ultima zi de joi din luna noiembrie, medicul era la serviciu. Îmbrăcat în combinezon albastru, cu vizieră şi mănuşi, îl îmbrăţişa pe bătrânul epuizat de boală şi privea în gol.

„Fotograful mă însoțea și tocmai intram în unitatea COVID pe care o am în grijă, când am observat că pacientul în vârstă coborâse din pat și încerca, plângând, să iasă din salon”, a povestit medicul Joseph Varon.

Imaginea a fost surprinsă de Go Nakamura, de la agenţia Getty Images.

„M-am apropiat și l-am întrebat de ce plânge. ‘Vreau să ajung la soția mea’, a răspuns. Așa că mi-am pus mâinile în jurul lui și l-am îmbrățișat. Chiar nu știam că sunt fotografiat în acel moment”, a povestit medicul.

Potrivit spuselor doctorului, în cele din urmă, pacientul s-a calmat.

„E foarte dificil. Vă puteți imagina cum e să stai închis într-o cameră în care vin oameni îmbrăcați în costume spațiale și să nu poți comunica cu altcineva decât prin intermediul telefonului, dacă ești norocos. Este și mai dificil pentru vârstnici, pentru că se simt singuri, izolați”, a mai precizat medicul.

Din fericire, bătrânul se simţea mult mai bine decât era la internare. Ce a simţit însă Joseph Varon în momentul în care l-a îmbrăţişat?

„M-am simțit trist ca și el. Și mi-am adus aminte de toți pacienții care au fost în locul lui”.

coral