Mai multi medici de la Sectia de Ortopedie a Spitalului Judetean Neamt au fost retinuti, marti seara, fiind acuzati de luate de mita si fals in acte.

Presa locala noteaza ca medicii ar fi luat mita, chiar daca veniturile lor nete se apropiau de 4.000 de euro pe luna. Vestea.net sustine ca acestia au avut venituri nete salariale de 15.000 – 16.000 lei la, plus indemnizatiile din garzi, de circa 3.000 lei pentru fiecare.

Miercuri dimineata, colegiul director al Spitalului Judetean de Urgenta Piatra-Neamt a fost convocat de urgenta, pentru a discuta situatia de la Sectia de Ortopedie, informeaza Agerpres.

Managerul spitalului, Codrut Munteanu, a declarat ca este o situatie nemaiintalnita, iar medicii care au ramas in sectie nu pot asigura buna functionare a acesteia.

El a afirmat ca si la cabinetul de Ortopedie al Policlinicii se inregistreaza o situatie grava, in conditiile in care singurul medic a fost si el retinut de DGA, in acelasi dosar.

Pana in acest moment, DGA Neamt nu a oferit date din dosar si nici care sunt persoanele acuzate.

Acuzatiile sunt, conform unor surse, de luare de mita pentru efectuarea de operatii, dar si fals in acte, atat in ceea ce priveste achizitia de materiale medicale pentru operatii, cat si pentru eliberarea documentelor medicale in Policlinica necesare dosarelor de pensionare anticipata.

Anchetatorii ar fi luat la perchezitiile efectuate, marti, in spital si Policlinica, registrele de consultatii si internari, precum si documentele cu privire la devizele pentru materialele sanitare.

Ofiterii DGA, coordonati de un procuror de la Parchetul Judetean, au condus la audieri cinci medici care, potrivit unor surse, ar fi primit, marti seara, mandate de retinere pentru 24 de ore.

Unul dintre medicii retinuti, marti, de DGA a fost condamnat, in 2015, la o pedeapsa de doi ani si doua luni de inchisoare cu suspendare pentru luare de mitasi i s-a interzis a exercita profesia timp de un an. Dupa expirarea perioadei de suspendare, medicul s-a reangajat la Spitalul Judetean de Urgenta Piatra-Neamt, tot la Sectia de Ortopedie. coral