Florin Gradinaru, un tanar din Botosani care se intorcea la munca in Londra, a observat o scena greu de descris pe aeroportul din Suceava, de unde trebuia sa decoleze.
”Romanii vin acasa maximum de 2-3 ori pe an. Daca vin mai des, Doamne fereste!, este doar din cauza unui deces.Copiii cresc fara unul sau, si mai rau, fara ambii parinti. Fara afectiunea lor, fara ancora. Vom avea, in viitor, o generatie atrofiata, una care a crescut fara caldura familiei”, isi incheie mesajul
tanarul din Botosani care a redat intr-o postare mai lunga toata suferinta pe care a vazut-o in jurul lui, in aeroport.
AU UITAT SA SPECIFICE FAMILI INTREGI CARE SE DISTRUG ADEVARUL CRUNT “Ca orice cursa spre Londra, era plina ochi de romani. Am cautat locul de fumat, care, la Suceava , ce-i drept, este unul decent. Am stat vreo 20 de minute, pret de 2 tigari, timp in
care mi-am facut planul de bataie.
O stare de confort interior, buna dispozitie, desi petrecusem doar 5 zile in Romania. Vremea se anunta buna in Londra, doar ceva ploi, nimic neobisnuit, asa ca aveam toate motivele din lume sa fiu linistit.
Am iesit din locul de fumat, am cumparat o apa si am plecat spre poarta de imbarcare. Mai aveam vreo 30% baterie, deci timp de facebook sau vreun joc stupid, pana cand urma sa ne urcam in avion. Am gasit cu greu loc si am luat telefonul. Erau langa mine doar romani.
Deodata, m-am ridicat ca tras de un resort. Langa mine, un tip era cu Skype-ul deschis. Auzeam toata conversatia. M-am si uitat, pentru ca mi se paruse ceva ciudat. Tipul avea lacrimii ochi. Si tinea mana pe tableta. Acolo erau copiii lui. Sotia, pe fundal, si soacra.
Nu redau conversatia, dar aceasta era chiar dramatica. Copiii il intrebau cand vine. El tot promitea ca de Paste va fi acasa. Apoi se stergea de lacrimi. Si spunea ca ii iubeste. M-am ridicat inmuiat si eu si m-am dus la geam. Am privit in jur ca trezit dintr-un vis. Toti erau pe tablete si vorbeau acasa. O femeie ii spunea fiicei sa asculte de bunica si sa-si faca temele, chiar daca incepe vacanta.
Un alt tip ii spunea nevestei ca saptamana viitoare ii va trimite 200 de lire sa plateasca banca. Toti erau prinsi intr-un joc dramatic al vietii. M-am prabusit pe scaun. Eram intr-un avion al oamenilor nostri, care, asa cum spunea bunica mea, au plecat in straineturi, pentru un rost.
Cu accent de Moldova, de Oltenia sau de ardeleni cuminti. O diaspora trista. Oameni care-si vad copiii de 2-3 ori pe an. Care s-au dus pentru mia aia de euro in lume si care, atunci cand iau o paine, se gandesc ca trebuie sa trimita jumatate sau mai mult din bani acasa, in micile orase falimentare ale Romaniei, in satele noastre depopulate.
O tanara din Botosani tinea telefonul in mana, cu lacrimile curgandu-i nestingherit. Pe ecran erau parintii ei, care ii spuneau sa aiba grija de ea, ca „uite ce stiri sunt la tv cu romancele din Londra”.
Asta a fost doar o cursa spre Anglia , una din cele peste 10 care decoleaza zilnic. Si nu pleaca cu turisti de Londra . Pleaca cu un sfert de Romanie, lasand acasa un alt sfert indurerat. Inimi care se rup pe din doua.
Romanii vin acasa maximum de 2-3 ori pe an. Daca vin mai des, Doamne fereste!, este doar din cauza unui deces…
Copiii cresc fara unul sau, si mai rau, fara ambii parinti. Fara afectiunea lor, fara ancora…
Vom avea, in viitor, o generatie atrofiata, una care a crescut fara caldura familiei.”
