Metroul și trenul metropolitan de Cluj pot fi concretizate doar cu bani de la Uniunea Europeană, fără aport românesc, însă administrația locală trebuie să se miște foarte repede.

Premieră la fondurile europene pentru infrastructura de transport. Comisia Europeană (CE) a aprobat pentru România finanțarea temporară a proiectelor de infrastructură de transport în procent de 100% și nu 85%, conform regulamentului anterior, anunță Radio România Actualități.

Derogarea se bazează pe constrângerile financiare și pe impactul pandemiei asupra bugetului de stat, arată Ministerul Transporturilor. Această excepție va fi pe durată limitată, între iulie 2020 și iunie 2021, după care România va contribui – de la bugetul de stat – din nou cu 15% pentru finanțarea proiectelor aprobate de CE.

Ministrul Lucian Bode s-a întâlnit cu Adina Vălean, comisar european pentru transporturi. Principalul subiect a fost finanțarea infrastructurii de transporturi în România, mai ales în contextul programului de relansare economică Next Generation și a noului Cadru Financiar Multianual.

Printre proiectele discutate se numără cei 250 km aflați în lucru sau cei 300 km contractați de autostrăzi, drumuri expres sau variante ocolitoare, căi ferate cu viteză sporită, modernizări de linie ferată, trenuri metropolitane în București, Cluj și alte orașe, garnituri noi de tren, modernizarea Gării de Nord, dar și magistrale noi de metrou în capitală și primul metrou la Cluj-Napoca.

Fondurile europene sunt unica şansă a Clujului de a avea metrou, având în vedere costurile care se ridică la nivelul miliardelor de euro şi faptul că în ultimii 20 de ani, România a construit doar 16,2 kilometri de metrou, la Bucureşti. Primarul Emil Boc a solicitat, în luna iulie, într-o reuniune a Comitetului European al Regiunilor, sprijin pentru metroul şi trenul metropolitan din Cluj. Aceste obiective vor putea fi implementate începând cu exerciţiul financiar 2021-2027, a susţinut Emil Boc într-o postare pe Facebook.

Dacă în urmă cu câţiva ani, primarul estima costurile unui metrou la 5 miliarde de euro, în ultimele declaraţii suma a scăzut drastic, ajungând în jurul cifrei de 1 miliard de euro. Vom şti investiţia necesară, după terminarea studiului de fezabilitate, care vor fi terminate în 2 ani. 
 

coral