Ministerul Sănătăţii din provincia canadiană Quebec a postat pe Twitter un link către un site porno în loc de raportul cazurilor zilnice de COVID-19.

Cei 100.000 de urmăritori ai paginii ministerului au fost redirecționați către un video cu fetișuri pentru picioare, pe un site pentru adulți, iar tweetul s-a aflat online timp de aproximativ 40 de minute.

Într-un mesaj separat pe Twitter, Ministerul Sănătăţii din Quebec şi-a cerut ulterior scuze pentru “inconvenient”: “Din cauza unei situaţii dincolo de controlul nostru, un link cu un conţinut neadecvat a fost postat pe contul nostru de Twitter”.

Ministerul a precizat că investighează cauza acestei erori.

coral