Sâmbătă, 15 iunie 2019, în fața Catedralei Ortodoxe din Piața Avram Iancu, începând cu ora 13:00, se va desfășura Mitingul pentru Familie, organizat de Asociația Noua Dreaptă și activiști implicați în campania pentru DA la Referendumul din 6-7 Octombrie 2018.

"Tergiversarea Referendumului pentru căsătorie vreme de cinci ani și boicotul național săvârșit de partide și o parte din mass media relevă o politică discriminatorie față de majoritatea românilor, iar atitudinea agresivă anticlericală și disprețul față de creștinii "retrograzi" dezvăluie ipocrizia unei minorități care, în mod  paradoxal și ticălos, sub stindardul toleranței, justifică intoleranța.

Anul acesta s-a stabilit un precedent periculos: Primăria a permis ca parada homosexualilor să aibă loc în centrul istoric al Clujului, traseul trecând și pe lângă Catedrala Ortodoxă. Chemăm pe toți clujenii la Mitingul pentru Familie, să spunem un NU hotărât parteneriatelor, casătoriilor si adopțiilor homosexuale și să dăm voce celor 92% din românii care au votat DA pentru normalitate, DA pentru familia naturală, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie", se arată într-un comunicat remis presei. 

Tot sâmbără, 15 iunie 2019, de la ora 17.00, din Piața Unirii din Cluj-Napoca, pleacă Marșul Pride 2019, pe traseul Piața Unirii – Bulevardul Eroilor – Calea Dorobanților – Bulevardul 21 Decembrie 1989, cu întoarcere în Piața Unirii. 

coral