Subprefectul Virgil Țurcaș a decedat marți, 21 iunie, după ce un foișor a căzut peste el, În Hurez, în comuna Horoatu Crasnei. Patru persoane au fost surprinse sub acoperișul unui foișor, care s-a desprins din cauza unei rafale de vânt.

Subprefectul a fost rănit grav, fiind în stare de inconștiență. A fost chemat și elicopterul SMURD. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au reușit să îl salveze, fiind declarat decesul, în jurul orei 15.45, scrie Graiul Sălajului.

”Azi, în jurul prânzului, dispeceratul ISU-Ambulanță a primit un apel prin numărul de urgență 112 care anunța faptul că acoperișul unui foișor din localitatea Hurez, în care se aflau mai multe persoane care participau la un eveniment, s-a prăbușit în urma unei rafale de vânt. Au fost trimise imediat mai multe echipaje (1 autospecială de stingere, una de descarcerare, 2 echipaje SMURD, un echipaj SAJ). În urma incidentului, patru persoane au fost rănite, dintre care una a fost ranită grav și a fost găsită inconștientă. Aceasta a fost preluată de echipajul TIM și a fost transportată la Horoatu Crasnei, pentru a fi preluată de elicopterul SMURD. Celelalte trei persoane au fost asistate medical la fața locului, iar două au fost transportate la UPU SMURD Zalău”, au precizat reprezentanții ISU SMURD Sălaj. Aceștia au revenit ulterior, confirmând decesul.

Subprefectul Virgil Țurcaș ar fi împlinit anul acesta, în septembrie, 53 de ani.

coral