Tragedie fără margini în judeţul Mureş. Un apel disperat la 112 anunţa că mai mulţi oameni au intrat într-o fosă septică din localitatea Sărăţeni şi nu au mai ieşit. Imediat, forţe impresionante de salvare au pornit în ajutorul victimelor. Din păcate, trei persoane au fost declarate decedate, printre care primarul localităţii, fiica sa, dar şi un vecin al acestora. A patra victimă a fost transportată de urgenţă cu elicopterul, la Târgu Mureş. 

Proprietarul fosei a chemat un vecin să-l ajute să desfunde canalizarea. La un moment dat, bărbatul care executa lucrarea ar fi leşinat din cauza vaporilor toxici. Speriat, proprietarul a sunat la 112 şi apoi a cerut ajutor primarului, care locuia în apropiere. Edilul a venit într-un suflet, însoţit de fiica sa. Ambii au intrat în fosă încercând să ajute, dar nu au mai ieşit. Proprietarul fosei a intrat la rândul său, încercând s-o scoată pe fată. Şi el şi-a pierdut cunoştinţa. Oamenii sunt uluiţi de cele întâmplate.

S-a dus să cureţe, că s-a înfundat canalizarea. A băgat scara şi a coborât. Şi a leşinat.

Au intrat, nu ştiu ce-au făcut, au vrut să cureţe ceva.

Proprietarul fosei septice, singurul supraviețuitor

"Patru victime, găsite într-o fosă septică, toate patru în stop cardio respirator. Am început resuscitarea, prima victimă scoasă a fost transferată la spital, celelalte trei, din păcate, după 50 de minute au fost declarate decedate", a declarat Posteucă Bogdan, de la UPU SMURD Târgu Mureș.

"Intervenţia a fost îngreunată de spaţiul foarte îngust de intrare în fosa septică, însă victimele au fost extrase în scurt timp", a explicat Valeria Georgiana Oltean, purtător de cuvânt ISU Mureș.

Biro Csaba era primar din 2016 şi avea două fiice, de 14 şi 32 de ani, iar localnicii spun că era un om de toată isprava.

Era foarte bun, da. Acuma…

Monika a lăsat în urma ei un bebeluş de nici un an

Fiica cea mare a primarului, Monika, a pierit şi ea împreună cu tatăl său.

În urma ei au rămas un soţ îndoliat şi un bebeluş de nici un an. 

Poliţiştii au deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. coral