Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunţat, marţi, că autorităţile vor demara o campanie de vaccinare în şcoli, precum şi în universităţile din ţară. În cazul învăţământului preuniversitar, elevii vor putea fi imunizaţi împotriva noului coronavirus din 13 septembrie, iar în cazul studenţilor, campania de imunizare va fi demarată la 1 octombrie.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a anunţat că începe o campanie specială de vaccinare a elevilor şi studenţilor.

„Se va desfăşura o campanie specială pentru vaccinarea în unităţile de învăţământ a elevilor, familiilor acestora, studenţilor, personalului didactic şi nedidactic încadrat în unităţile respective.

E important de precizat că această acţiune de vaccinare se derulează pentru o perioadă de două luni pentru învăţământul preuniversitar şi două luni pentru învăţământul universitar, cu doza 1. Ulterior, în oglindă se va continua cu administrarea celei de-a doua doze”, a anunţat medicul Valeriu Gheorghiță.

Preşedintele CNCAV a precizat că pentru sistemul preuniversitar activitatea de vaccinare va începe în 13 septembrie şi se va încheia pe 15 noiembrie.

„Pentru învăţâmântul preuniversitar, acţiunea de vaccinare se desfăşoară în trei modalităţi – fie prin echipe mobile de vaccinare, fie prin înfiinţarea unor cabinete proprii de vaccinare în cabinetele medicale proprii, fie prin arondarea unităţilor de învăţământ la centrele de vaccinare din proximitate care folosesc unul dintre vaccinurile eligibile care au recomandare de administrare la persoanele de peste 12 ani, respectiv Pfizer şi Moderna”, a explicat el.

În cazul învăţământului universitar, vaccinarea începe la 1 octombrie şi se finalizează la pe 1 decembrie.

„De menţionat că în învăţământul universitar există posibilitatea de a se organiza chiar mai devreme aceste puncte de vaccinare.

Pentru învăţământul universitar se vor organiza cabinete de vaccinare în incinta cabinetele din campusurile universitare sau în alte spaţii corespunzătoare”, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

Dr. Valeriu Gheorghiţă a explicat că imunizarea va fi realizată fie de personalul medical propriu în cadrul cabinetului, fie de echipe mobile de vaccinare, alocate de Direcţiile de Sănătate Publică.

„Ne dorim ca până la data de 10 septembrie, spaţiile identificate să fie evaluate de specialişti DSP din ţară, respectiv a Municipiului Bucureşti pentru unităţile de învăţământ din Capitală, precum şi până la sfârşitul lunii octombrie pentru învăţământul preuniversitar pentru a se demara activitatea de organizare a cabinetelor de vaccinare şi a spaţiilor în care se vor derula vaccinările cu echipe mobile”, a mai precizat Gheorghiţă.â

Cum va fi realizată vaccinarea în şcoli şi universităţi

„Se va stabili un program de vaccinare în una sau mai multe zile pe săptămână, în funcţie de solicitări, iar acest program va fi adaptat astfel încât să asigure accesibilitate cât mai mare la vaccinare, fie într-un program de dimineaţa, alternativ cu un program de după-amiaza pentru a posibilitatea mai multor persoane să ajungă la vaccinare”, a explicat Gheorghiţă.

„Pentru planificarea la vaccinare cu ajutorul echipelor mobile, săptămânal prin grija unităţilor de învăţământ se va face catagrafierea persoanelor eligibile care îşi exprimă intenţia de vaccinare şi se va întocmi o situaţie numerică a acestora care mai departe va fi trimisă către DSP-uri pentru a organiza echipele mobile de vaccinare şi pentru a stabili numărul de doze care trebuie repartizate”, a adăugat el.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a mai precizat că solicitările se fac cu puţin 48 de ore înainte de deplasarea echipei mobile, pentru a avea timp de deplasare.â

„Pentru fiecare unitate de învăţământ se alocă cel puţin o echipă mobilă şi va fi stabilită ziua sau zilele din săptămână şi programul de funcţionare care preferabil va fi păstrat pe toată durata derulării activităţilor de vaccinare”, a mai precizat dr. Gheorghiţă.

Copiii vor fi însoţiţi la vaccinare de adulţi

„Minorii vor fi însoţiţi la vaccinare de către aparţinătorii adulţi. Toate vaccinările se fac doar după exprimarea consimţământului informat. Formularul privind exprimarea consimţământului informat poate fi descărcat anterior prezentării la vaccinare, pentru a putea fi vizualizat de către aparţinători”, a afirmat Gheorghiţă.

Câte cabinetele medicale şcolare pot fi transformate în centre de vaccinare

„Din centralizarea datelor a rezultat un număr de aproximativ 476 de cabinete care au dotare completă – frigider, calculator, imprimantă, sursă şi acces la internet.

De asemenea, aceste cabinete au inclusiv medic, personal medico-sanitar care poate să deruleze activităţile de vaccinare”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare. coral