Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunţat duminică, la Iaşi, că asimptomaticii fără comorbidităţi vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţii medicale.

Într-o conferință de presă, Tătaru a precizat: „După cum ştiţi, asimptomaticii odată cu primirea rezultatului ar trebui să anunţe medicul de familie, Direcţia de Sănătate Publică şi cu ambulanţa să se prezinte la un spital de boli infecţioase. Există acele până în 48 de ore în care vom avea acele evaluări. În acest moment, tot ce înseamnă asimptomatici cu un test pozitiv merg şi aglomerează unităţile de primire de urgenţe. Evaluarea pe care o vom face săptămâna viitoare, chiar luni vom avea această întâlnire, asimptomaticii vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţiile paraclinice”.

Asimptomaticii cu comorbidităţi vor rămâne în continuare cu internare după evaluare, iar simptomaticii fără comorbidităţi vor fi evaluaţi şi vor primi un tratament la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie.

coral