Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, a dat asigurări că va fi suficient gaz în depozitele naţionale astfel încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă.

„În acest moment, depozitele de gaz metan ale țării sunt 47% pline, ceea ce înseamnă că țara noastră a acționat mult mai repede decât calendarul pe care l-a stabilit Comisia Europeană pentru statele membre. Ținta pentru 1 august este de 46%, iar România a depășit-o încă din prima jumătate a lunii iulie”, a scris premierul pe pagina de Facebook.

Acesta a precizat că o mare parte din gazul metan extras în România este stocat. „Astăzi a fost atins procentul-record de 70% de gaz din producția internă, trimis în depozitele naționale!

Obiectivul stabilit la nivel european este ca, până la 1 noiembrie, depozitele de gaz ale tuturor statelor membre să fie cel puțin 80% pline. Menținând ritmul accelerat, vom reuși să atingem acest procent chiar înainte de termen”, a mai spus premierul.

 

coral