Președintele Consiliului Județean Cluj,  Alin Tișe, a continuat în cursul zilei de joi, 4 aprilie 2019, seria întâlnirilor cu cetățenii județului Cluj, în cadrul programului „Audiențe în teritoriu”.

Împreună cu vicepreședintele forului administrativ județean, domnul Marius Mînzat și cu reprezentanți ai mai multor instituții cu competențe în dezvoltarea infrastructurii de transport și utilități publice din mediul rural, președintele Alin Tișe s-a întâlnit cu locuitori din comunele Negreni, Ciucea și Poieni. Discuțiile, extrem de aplicate, s-au axat pe problemele specifice cu care se confruntă localitățile vizitate, respectiv pe perspectivele de dezvoltare a acestor comunități și pe modul în care Consiliul Județean poate veni în sprijinul lor.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ceea ce ne dorim este ca inițiativele și proiectele noastre să răspundă cât mai bine nevoilor particulare ale fiecărei localități în parte. Or, acest lucru poate fi realizat astfel, consultând cetățenii cu privire la nevoile concrete ale comunității și cu privire la modalitatea optimă de rezolvare a lor”.

Întâlnirile cu cetățenii județului vor continua.

 

coral