Un regim care își bazează o mare parte din puterea sa pe Biserică și credință se vede confruntat de nume uriașe ale culturii ruse. Profesori de religie, autori ruși cu mare impact în lumea credincioșilor s-au unit să ceară încetarea focului „cel puțin în aceste zile sfinte”. 

Un număr important de intelectuali ruși a inițiat o scrisoare publică adresată Kremlinului, intitulată „Nu trageți!”.

„Este Săptămâna Sfântă a Patimilor –  este drumul tuturor creștinilor ortodocși spre sărbătoarea noastră principală, «sărbătoarea sărbătorilor»:  Învierea lui Hristos. 

Zi de zi, pas cu pas, ne amintim de drumul lui Hristos spre Calvar. Ne amintim atât de gloria Sa, cât și de suferința Sa, precum și de ultimele Sale cuvinte – testamentul Său de la Cina cea de Taină: «Pacea Mea vă dau vouă… în lume veți avea necazuri, dar nu vă temeți: Eu am biruit lumea.» 

Ne amintim de moartea teribilă pe care a suferit-o, de sacrificiul Său imens pentru a salva omul. Fiecare om: nu numai pe cel drept, ci și pe ultimul păcătos. Să nu respingem darul Său. Această cale spre Înviere se face prin rugăciunea și căința din Postul cel Mare.  

Tot Postul Mare al acestui an a trecut sub zgomotul împușcăturilor, al bombardamentelor, al distrugerilor, cu vestea morții a mii de oameni, a milioane de refugiați, a distrugerii a tot ceea ce au clădit de-a lungul anilor și generațiilor. 

Înțelegem că vărsarea de sânge nu poate fi oprită chiar acum. Dar să cinstim suferința lui Hristos și victoria învierii Sale. 

Știm din prima sursă că creștinii din întreaga lume, de toate confesiunile, se roagă pentru același lucru în fiecare zi: pentru încetarea focului. Noi cerem același lucru: nu trageți! Cel puțin în aceste zile sfinte”. Sursa: Novaia Gazeta Europa
 

coral