Oana Zăvoranu nu este de acord cu alăptatul în spațiul public, deoarece încadrează acest gest la capitolul ”intimitate”. Oana Zăvoranu a mărturisit ce o deranjează la mamele din ziua de azi și cum cataloghează un anumit comportament.

Oana Zăvoranu se declară împotriva alăptatului în spațiul public
Oana Zăvoranu a fost una dintre cele mai controversate prezențe din mediul online, în ultima perioadă. Actrița a pornit un adevărat război cu influencerii din mediul online. Actrița a avut un cuvânt de spus și cu privire la mamele care alăptează în public, gest care pare să o deranjeze extrem de tare.

Zăvo a organizat o sesiune live de întrebări în această dimineață, pe rețelele de socializare, unde a răspuns întrebărilor adresate de fani și au dezbătut împreună subiecte diverse.

”N-ai nimic de făcut, vrei să arați că ești mamă. Milioane de femei sunt mame, deci n-ai făcut nimic și pentru că te plictisești îți dai drumul la telefon și stai cu copilul așa”, a spus Oana Zăvoranu pe contul de Instagram.

Actrița a susținut că majoritatea femeilor vor să demonstreze în mediul online că sunt mame. Zăvoranu susține că tot mai multe femei abuzează de faptul că sunt mame și că își permit să alăpteze oriunde, mai ales în mediul online. Zăvo este de părere că mamele din ziua de azi vor să fie privite de mii de oameni și consideră că acest gest este lipsit de respect față de cei care privesc.

”Vi se pare vouă că numai voi aveți copii. Alte femei care au copii nu se mai plâng, doar voi vă etalați cu copiii toată ziua-bună ziua în fața telefoanelor și faceți poze cu copiii, să fiți mamele anului”, a mai spus actrița în cadrul sesiunii de întrebări.

Oana Zăvoranu și soțul ei, Alex Ashraf au discutat mai multe subiecte controversate în sesiunea lor live și pe tot parcursul emisiei s-au completat perfect unul pe celălalt. Mai mult, se pare că amândoi au aceleași prioritățiși reguli morale.

Oana Zăvoranu și partenerul ei au discutat și despre o eventuală sarcină. Actrița a spus clar și răspicat că în cazul în care Dumnezeu o va ajuta să aibă un copil, niciodată nu se va afișa în spațiul public alăptându-l.

coral