Ieri, 25 iulie, în jurul orei 02.25, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 26 de ani, din Vatra Dornei, judeţul Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe strada Frunzişului, din municipiul Cluj-Napoca, fiind sub influenţa substanţelor psihoactive. 

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenţei substanţelor psihoactive în organism.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanțelor psihoactive, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

coral