Jurnalista Sonia Simionov, printr-o postare făcută pe pagina sa de Facebook își destăinuie temerile privind evoluția pandemiei produse de noul coronavirus SARS-CoV-2.
” „Vrem o țară ca afară”, este sintagma, deja cu iz de clișeu – cu o tentă aproape de ideea de aselenizare și nu raportată la normalitate – implementată deopotrivă în creierele liderilor cinstiți și ale oamenilor de rând.
Nu obișnuiesc, în timp de criză, să-mi dau cu părerea. Doar informez. Poate, uneori, informez complice cu prostia. Dar e oficial(ă) informația, deci și prostia. Azi nu! Azi o să-mi dau cu părerea.
Întâmplarea face că, în această pandemie, -AȘA NU- „o țară ca afară” au fost cam toate țările. Și România nu a fost, la început (sau mijloc), chiar cea mai proastă din curtea școlii. Dar! Vechile obiceiuri ale unei țări abuzate și autoabuzate se simt din nou. De la mic la mare. Ne înecam la mal. La malul primului val. Că despre ce urmează nu o să scriu eu previziuni.
Câte înjurături o să-mi iau de aici încolo? Vedem…
Trăim într-o țară în care, atâta timp cât frica și incertitudinea au pus stăpânire pe emoțiile oamenilor, am dus-o, aparent, bine. Ca pe vremuri, când bunicii de acum își luau în brațe, din creierii nopții, copiii de altădată ca să primească mai mult după ce se așezau, oiește, la cozile unde „se băga ceva”. Ce? Nu se știa. Dar ne puneam la coadă. Sigur avem nevoie și noi de ce-au adus ăștia… Și, în mod clar, trebuia să mâncăm.
În tot acest timp, burțile unor incompetenți parveniți, neșcoliți și acoliți se umpleau până la refuz și ei nu formau cozi. Iar plebea murea de foame, ori se bucura la un colț de pâine proaspăt sau o portocală.
Atât despre atunci. Că și-acum ne ducem în vizită la Spital cu portocale sau le ținem sub pomul de Crăciun în semn de bogăție.
Așa și cu virusul. O criză previzibilă și, la început – ignorată, a pus stăpânire pe noi. Apoi, teama de necunoscut a ținut în frâu, o perioadă, un colaps la fel de previzibil. Medical, educațional, guvernamental și uman. Decizii proaste, cuvinte mari în declarații, contradicții, bâlbe, neconstituționalități, raportări haotice și „ciupeala” multora din banii publici au dus ușor-ușor la neîncrederea celor mulți în cei cu putere. Nu zic că nu sunt, acolo SUS, și oameni buni și bine intenționați.
Dar se amestecă-n mulțime și devin mici și insesizabili. Ah, și mai e și multă lume proastă. Și mă refer aici la lipsa de educație care face oamenii foarte ușor de manipulat. Da! Eh, și… toate astea au dus la ceva la fel de previzibil ca cele mai sus menționate: „o nouă revoluție”. Una modernă. O revoluție interioară plină de dezamăgire. Una a refuzului de a respecta regulile, fapt ce duce la un pericol greu de estimat în consecințe acum.
Nu purtăm măști, nu păstrăm distanța (un aspect, dealtfel, esențial intimităților umane oricând), nu ne spălăm și suntem plini de neîncredere. Și astfel, unii, poate fără să ne dăm seama, devenim complicii unui sistem bolnav, autodistrugător și plin de vicii.
Nu sunt medic, nici guvernant, nici nu m-au școlit ai mei la Harvard. Dar am umblat suficient în această perioadă, am documentat poate mii de pagini, am ascultat poate sute de opinii ca să îmi dau seama că virusul există și că, dacă mă întrebați pe mine, acum e doar un „tease” pentru ceea ce urmează.
Sper ca valul doi să nu înceapă cu noi. Sper din tot sufletul ca cei care nu respectă indicațiile/recomandările (că obligații nu mai sunt, na… pentru că neconstituționalitate) de carantină, internare sau izolare să nu ajungă în situația de a infecta pe cineva drag și, apoi, poate la vreo tragedie. Apoi, aș fi oricând de acord cu izolarea la domiciliu a asimptomaticilor (de ce să ocupe locuri vitale în spital), dacă aș avea certitudinea că niciunul nu va deveni nucleul unui focar de infecție, ca nu există niciun risc ca vreunul dintre ei să iasă la piață după cartofi și să-mi infecteze părinții…
Din păcate, nu avem o cultură sănătoasă a liberului arbitru, nu avem respect față de cei din jurul nostru în așa fel încât să respectăm niște reguli simple chiar dacă noi credem sau nu în virus. Ne călărim în marketuri și în autobuze, ne certăm cu paznicii care măsoară temperatura și aproape îi luăm la bătaie pe cei care ne cer mască în benzinării sau instituții publice.
Toate astea ne vor costa. Scump. Uman, social și mai ales economic.
Suntem propriii noștri călăi! ”, a scris Sonia Simionov pe Facebook.
