Se ridică măsura de carantinare din municipiul Suceava și 8 comune învecinate, începând din această seară, a anunțat ministrul de Interne Marcel Vela.

El a prezentat astfel Ordonanța militară nr. 12, înr-o declarație de presă.

„Se ridică măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei”, a anunțat ministrul.

El a mulțumit oamenilor din Suceava că și-au protejat familiile și i-au protejat pe cei din restul țării de răspândirea coronavirusului.

„Sunteți eroii noștri, sunteți niște învingători”, a spus el.

„Ordonanțele militare nu au făcut decât să consolideze acest zid împotriva unui inamic invizibil și extrem de agresiv. Ne-a făcut să realizăm că suntem mai puternici împreună. Cum nu există viitor fără prezent, nu poate exista o națiune fără unitate. Trebuie să tratăm fiecare zi cu responsabilitate, să ne gândim la sănătatea noastră și a celor apropiați. Într-o luptă venită prin surprindere, am găsit puterea de a ne aduna și a fi responsabili”, a spus Vela.

„Știm ce avem de făcut astăzi: să respectăm distanțarea socială, de la purtarea măștii la simplul spălat al mâinilor timp de 20 de secunde Cu toții ne-am adaptat continuu și constant. În această luptă nu a existat de multe ori o schiță și previziunea unui deznodământ exact, pentru că dușmanul a fost invizibil, periculos și agresiv. Poate au existat multe momente în care fiecare dintre noi am fost uimiți de acest pericol care pune viața la încercare. Vă sigur că au fost momente în care ne-am gândit la binele dumneavoastră și la cum putem face să resimțiti cât mai puțin această bătălie care nu a fost și nu este ușoară”, a spus Marcel Vela.

coral