A fost panică într-un cartier din Târgu Mureş, după ce localnicii au primit un mesaj prin sistemul RO-ALERT care îi anunţa că un lup se află în apropiere. Mai multi poliţişti și jandarmi au fost verificat zona. Câţiva localnici însă, contrazic autorităţile și spun că a fost doar un câine.

"Vă rugăm evitați zona, sporiți atenția și nu vă expuneți la pericol. În caz de pericol apelați 112".

Așa suna un mesajul RO-ALERT venit pe raza întregului municipiul Târgu Mureș la orele 19.45, care i-a pus pe jar toți cei care se aflau la platoul Cornești, fie la plimbare sau activități sportive.

O parte dintre ei au plecat în momentul în care au primit mesajul.

Imediat și-a făcut apariția și echipajele de poliție și jandarmi care au patrulat în zonă în căutarea lupului, mai ales că în zonă se află grădina zoologică care are în componență și lupi.

La vederea "lupului", oamenii  au început să claxoneze, să îl ilumineze cu farurile de la mașină și să facă fotografii sau filmări.

Astfel, în scurt timp, pe reţelele de socializare au apărut comentarii amuzante despre patrupedul misterios.

"Maidanez costumat de Halloween. Nici lupii nu mai sunt ce au fost.
Este Halloween vă speriați și de umbra voastră". 

Unele dintre persoanele care se plimbau pe la platoul Cornești nu păreau afectate de prezența "lupului" și priveau toată această adunare de forțe ca pe o parodie.

Câţiva localnici spun şi ei că lupul era, de fapt, doar un câine.

  coral