Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege care aprobă Ordonanța 16/2022 privind modificarea Codului Fiscal. Parlamentarii PSD, PNL și UDMR au votat menținerea suprataxării contractelor de muncă part-time.

Parlamentarii USR și cei ai Forței Dreptei au cerut la dezbaterile în plen, eliminarea impozitării part-time, fără niciun rezultat. Și o parte dintre deputații PNL, printre care Raluca Turcan și Robert Sighiartău au susținut un amendament în acest sens.

Proiectul de aprobare a ordonanței a introdus o nouă modificare care stipulează că impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 5% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plăteşte dividendul.

În varianta OUG 16/2022 dividendele erau impozitate cu 8%.

Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor care este decizională în acest caz. Proiectul de lege merge la promulgare.

coral