Un bărbat cu trecut violent, pe numele de Feier Marius Adrian, a fost condamnat de către Judecătoria Cluj-Napoca la un an și patru luni pentru agresiune sexuală. În urmă cu doi ani acesta a mai fost condamnat la o internare provizorie pentru violență în familie la Spitalul de Psihiatrie Ştei, unde el ar fi trebuit să urmeze un tratament medical de specialitate. Potrivit aceleiai hotărâri, bprbatul trebuie să plătească victimei, un băiat de 12 ani, suma de 3000 de ei drept daune morale.

”Condamnă inculpatul Feier Marius Adrian la 1 an şi 4 luni închisoare, pe care inculpatul o va executa împreună cu pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 65 al 1 rap la art. 66 al 1 lit a, b, d, n, o Cp. În baza art. 66 al 1 lit a, b, d, n, o Cp interzice inculpatului pe o perioadă de 5 ani – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, – dreptul de a alege şi – dreptul de a se apropia, în mod voluntar, de persoana vătămată BCL precum şi de orice persoană minoră sub 14 ani, la o distanţă mai mică de un metru. În baza art. 19/397 Cpp obligă inculpatul la plata către partea civilă BCL, prin reprezentant CF, a sumei de 3000 lei reprezentând daune morale”, se arată în hotărârea de condamnare.

Victima acestuia, un băiețel de 12 ani, a fost ademenită în locuința agresorului pentru a-i cânta Plugușorul. Potrivit informațiilor prezentate la dosar, după ce minorul a terminat de colindat, FEIER MARIUS ADRIAN l-a întins pe un pat, punându-se deasupra copilului și începând să-l pipăie și să-l sărute. Minorul s-a zbătut și a reușit să scape, povestindu-i unui alt prieten cu care era la colindat ce a pățit, portivit ziardecluj.ro.  Martorii audiați la dosar susțin că minorul a fost profund afectat de agresiunile sexuale la care a fost supus, plângând în repetate rânduri.

La patru ani de la incident, specialiștii de la DGASPC Cluj susțin că „starea emoțională a minorului legată de activitatea infracțională care a avut loc la data de 01.01.2017 a fost și este încă alterată. Astfel, s-a statuat că în contextul rememorării abuzului suferit, minorul manifestă distres emoțional concretizat prin comportament afectiv de plâns, evitarea contactului vizual, acesta experimentând o trăire emoțională de tristețe. De asemenea, minorul încearcă stări de teamă în urma acestui eveniment, de exemplu, atunci când observă pe stradă persoane care seamănă cu agresorul, adoptă reacții comportamentale de fugă, concluzionându-se, în urma procesului de evaluare psihologică clinică, că în cazul minorului sunt prezente elemente din tulburarea de stres post-traumatic”.

coral