Kovacs Pali Ioan, un bărbat din Cluj acuzat de pornografie infantilă a fost condamnat cu executare la doi ani și opt luni de închisoare. Inițial, el fusese condamnat cu suspendare de Tribunalul Cluj.

”În baza 421 pct. 2 lit. a Codul de procedură penală admite în parte apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOOT – Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinţei penale nr. 358/24.11.2021 a Tribunalului Cluj pe care o desfiinţează în latura penală şi: Va dispune ca pedeapsa de 2 ani 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă în formă agravată şi continuată prev. de art. 374 alin. 1 şi 2 Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Codul penal şi cu reţinerea art. 396 alin 10 Codul de procedură penală să fie executată în regim de detenţie. Înlătură din sentinţă dispoziţiile art. 91-93 Codul penal. În baza art. 72 alin. 1 Codul penal şi a art. 404 alin. 4 lit. b Codul de procedură penală deduce din pedeapsa de 2 ani 8 luni închisoare reţinerea şi arestul preventiv de la 19.11.2020- 21.12.2020. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei în măsura în care nu contravin prezentei decizii . În temeiul art. 275 alin. 3 Codul de procedură penală cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului Definitivă”, arată soluția pe scurt a Curții de Apel Cluj.

coral