Numărul ridicat de cazuri din ultima perioada la nivelul județului Cluj a dus la închiderea a tot mai multe școli. Astfel, peste 300 de instituții de învățământ stau închise, iar copiii fac orele online.

–  106 unități de învățământ preuniversitar în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

– 12 de unități de învățământ preuniversitar în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 305 de unități de învățământ preuniversitar în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și a elevilor la activități/lecții online.

„Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Cluj, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Jutețean Cluj.

coral