Sâmbătă noaptea s-a dansat pe mese la petrecerea ”Black sunset”, de la Feleacu. Petrecăreții au urcat pe mese și au dansat până la 4 dimineața, fără teamă de coronavirus.

Imaginile cu petrecerea au împânzit rețelele sociale, fiind ușor pentru autorități să stabilească ce reguli au fost încălcate. Distanțarea fizica nu a existat, iar petrecerile de tip club sau discotecă sunt interzise în spații închise. 

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a anunțat că a fost identificat organizatorul evenimentului din Feleacu și că a fost deja invitat la poliție pentru a fi audiat în baza legii. La petrecerile organizate au participat circa 100 de persoane, iar potrivit legii pot participa maxim 20 de persoane, cu distanțarea socială aferentă. 

coral