Întâmplări interesante în municipiul Bucureşti unde doi foşti poliţişti pensionaţi sunt acuzaţi că şi-au păstrat uniformele şi au continuat să aplice amenzi. Ca povestea să fie şi mai interesantă, cei doi bărbaţi circulau cu o maşină cu numerele MAI.

În urma unui flagrant organizat de oamenii legii, cei doi sunt acuzaţi de mai multe infracţiuni

Poliţişti falşi şi-au păstrat uniformele şi au aplicat sute de amenzi

Conform jurnaliştilor de la digi24, oamenii legii ar fi aplicat sute de amenzi în valoare totală de, probabil, zeci de mii de lei. Cei doi oameni ai legii le cereau şoferilor prinşi pe picior greşit să plătească amenzile pe loc iar adevăraţii poliţişti sunt de părere că aceştia ar fi cerut şi mită pentru mai multe nereguli inventate.

Polițiștii i-au prins în flagrant în timp ce erau în trafic, în mașina cu numere MAI, despre care polițiștii cred că au fost furate.

„Sunt efectuate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de înșelăciune, uzurpare de calități oficiale și punerea în circulație sau conducerea unui autoturism cu numere false”, potrivit polţiştilor bucureșteni.

„Din datele existente la acest moment rezultă presupunerea rezonabilă că cei doi bărbați ar fi implicați în mai multe fapte similare”, se arată într-un comunicat de presă.

coral