Eszter Pap este o dovadă clară a faptului că poţi excela în mai multe domenii dacă ai ambiţie şi poftă de muncă. Este campioană mondială la dans sportiv, urmează un program de masterat la Harvard Business School şi se antrenează pentru a intra în circuitul profesionist de tenis.

A ales dansul sportiv, care avea să-i aducă satisfacţii profesionale la cel mai înalt nivel – i s-a cântat Imnul României la cele mai importante competiţii internaţionale, iar tricolorul a fost ridicat în cinstea ei. Dar asta a însemnat mii de ore de muncă, antrenamente intense, cantonamente şi perioade lungi petrecute departe de casă şi de toţi cei dragi. 
 

Eforturile i-au fost recompensate din plin: a câştigat titlul de campioană mondială în urmă cu şapte ani şi, tot atunci, aurul la Cupa Mondială. Asta după ce reuşise în 2010, la 14 ani, să câştige şi bronzul la Mondialul de Juniori de la Moscova. La toate acestea se adaugă şi opt titluri de campioană naţională a României, precum şi nu mai puţin de 71 de trofee cucerite la diverse concursuri internaţionale, desfăşurate în 18 ţări.
 

De departe, cea mai importantă performanţă a rămas titlul de campioană mondială, mai ales că a marcat o premieră pentru România. „Cea mai importantă performanţă sportivă pentru mine a fost în anul 2013, în momentul în care am obţinut titlul de campioană mondială la dans sportiv. Este şi primul titlu mondial la dans sportiv, secţia Ballroom, din istoria României, e un moment de care sunt tare mândră. Cupa Mondială şi medalia de aur se află în camera mea şi îmi reamintesc şi azi de acele momente. Ce am simţit atunci când am urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului mondial nu se poate descrie. Este un vis ce a devenit rea-litate, un moment unic în viaţă. Un moment pentru care am muncit foarte mult şi pe care l-am dorit din toată inima“, spune Eszter, potrivit Adevărul.

În 2015, Eszter Pap a fost admisă la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Însă tânăra a ţintit şi mai sus: „Am învăţat zi şi noapte pentru a obţine cele mai bune note la fiecare examen, cu speranţa ca în viitor să primesc scrisoarea de acceptare la Harvard. În anul 2018 am susţinut licenţa cu nota 10“.   Nu s-a oprit aici şi s-a hotărât să mai dea o şansă pasiunii sale din copilărie: tenisul. „După terminarea facultăţii, mi-am dorit să fac încă o surpriză şi am reînceput tenisul de performanţă. În momentul de faţă mă antrenez la Federaţia Română de Tenis. Sper şi ştiu că în viitor voi avea rezultate strălucitoare şi cu acest sport.“

În prezent, românca îşi împarte timpul între terenul de tenis şi biroul de lucru.   „Pentru a studia la Harvard nu eram nevoită să stau în permanenţă în America, astfel că am posibilitatea de a mă concentra şi pe performanţele mele sportive. Cei de la universitate mi-au oferit acces la platforma lor, unde cei mai buni profesori din lume ţin cursuri online pentru masteranzii care au ales acest sistem.   Am avut examene grele în fiecare săptămână şi am primit şi foarte multe proiecte de făcut pentru cele mai mari companii din lume – Google, Facebook şi Amazon. Asta e cea mai mare provocare pentru mine. M-a impresionat în mod special şi calitatea predării, aşa cum impresionantă este şi oferta lor.   Oricum, după ce va trece pandemia, vreau să urmez şi cursurile la zi la Harvard, şi sper că în curând se va întâmpla asta“, spune Eszter. 

 

coral