Prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean, s-a vindecat de COVID şi îşi va relua, de luni, activitatea.

Prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a primit rezultatul negativ la testul pentru depistarea coronavirusului.

„După 21 de zile de la infectare mi-a ieşit primul test negativ. Fiind asimptomatic, nu mai am nevoie de al doilea test, dar am făcut unul, pentru siguranţă”, a spus Abrudean.

Şi testul copilului prefectului a ieşit negativ, iar cel al soţiei sale a fost neconcludent, astfel că aceasta l-a repetat şi aşteaptă rezultatul.

După ce au fost depistaţi pozitiv, Mircea Abrudean, soţia şi copilul lor au fost internaţi 10 zile la Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, după care s-au autoizolat la domiciliu.

coral