Prefectul județului, Tasnádi Szilárd, a vorbit despre momentul în care municipiul Cluj Napoca va ieși de sub restricții.

„Restricțiile, în momentul de față, se aplică în mod unitar pe toată suprafața României, indiferent de rata de incidență. Avem doar un singur scenariu, nu mai avem acele trei-patru scenarii cu restricții de weekend sau de zi cu zi în funcție de rata infectării.

În momentul de față, nu știu să existe un plan, un proiect de modificare legislativă. În orice caz, va trebui să existe o intervenție a guvernului asupra unei hotărâri de Guvern.

Adică să se modifice legislația în vigoare și-atunci vom putea vorbi de diversificare, de relaxare sau cum vreți să-i spunem”, a declarat, pentru Media9.ro, prefectul județului Cluj.

Oficialul clujean a mai spus că e posibil ca în luna decembrie să ajungem la o rată de infectare COVID-19 sub 3 cazuri la o mie de locuitori, dat fiind trendul din ultima perioadă.

Prefectul județului Cluj a mai declarat că, în situația în care municipiul Cluj-Napoca ar ajunge în decembrie la o rată a incidenței COVID-19 de sub 3 cazuri la mia de locuitori, restricțiile pot fi ridicate, dar numai printr-o hotărâre de guvern.

 

coral