Primăria Cluj Napoca este obligată, printr-o sentință definitivă, să îi plătească unui clujean o amendă de 1.000 lei/zi pentru modalitatea prin care administrația locală a luat cu japca, timp de mai mulți ani, parcele de teren de la cei care își construiau o casă în oraș. Este vorba despre Bogdan Mateaș care în urmă cu 6 ani a dat instituția condusă de Emil Boc în judecată pentru a fi despăgubit pentru faptul că primăria clujeană i-a cerut aproape 90 mp de teren, pentru a fi folosit ca drum de servitute publică, fără să îl despăgubească cu niciun leu.

În urmă cu 6 ani, Bogdan Mateaș a dat Primăria Cluj Napoca în judecată pentru că administrația locală a refuzat să îi elibereze autorizația de construcție pentru casa pe care vroia să o construiască. Motivul invocat de primăria a fost că în Planul Urbanistic General din 2014 este stipulat faptul că cei care vor să își construiască o casă sunt obligați să cedeze, cu titlu gratuit, parcele de teren pentru ca administrația locală să facă drumuri de servitute publică.

Mateaș a fost de acord să cedeze o parcelă de teren de aproape 90 mp, dar a solicitat să fie despăgubit. Autoritatea locală a refuzat să plătească pentru parcela de teren, iar el a deschis un proces. Clujeanul a câștigat procesul, iar instanța a stabilit că până când Primăria Cluj Napoca se va achita de datorie să îi plătească omului o amendă de 1.000 de lei pe zi.

La sfârșitul acestei săptămâni, Tribunalul Cluj a dat o sentință definitivă în dosar.

”Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte inadmisibilitatea apelului, invocată de intimat. Admite excepția inadmisibilității apelului, invocată de intimat, şi pe cale de consecință: Respinge ca inadmisibil apelul formulat de apelantul Municipiul Cluj-Napoca prin primar împotriva Sentinței civile nr. 7086/10.12.2020 pronunțată în dosarul nr. 14258/211/2020 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o menține. Obligă apelantul Municipiul Cluj-Napoca să plătească intimatului Mateas Bogdan Dumitru suma de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi,13.04.2022.”, arată soluția pe scurt a tribunalului clujean.

În cererea de chemare în judecată, Mateaș a solicitat obligarea Primăriei Cluj Napoca la plata unei penalități în cuantum de 1.000 lei pe zi de întârziere, până la executarea în totalitate a obligației prevăzute în Sentința civilă nr. 1705/2017, menținută prin Decizia civilă nr. 4940 9.11.2017, respectiv demararea si finalizarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică în temeiul Legii nr. 255/2010 cu plata prețului/unei juste și prealabile despăgubiri, pentru terenul în suprafață totală de 87 mp.

”În termen de 9 luni de la comunicarea Sentinței civile nr. 4289/2019, prin care au fost aplicate penalitățile de întârziere, debitoarea nu a executat obligația prevăzută în titlu executoriu, Sentința civilă nr. 1705/2017, (menținută prin Decizia civilă nr. 4940/09.11.2017), respectiv demararea și finalizarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică în temeiul Legii nr. 255/2010 cu plata prețului/unei juste și prealabile despăgubiri.

Debitoarea nu a executat obligația de a face ce implică faptul său personal nici până Ia acest moment, împlinindu-se de 3 ori termenul de 3 luni prevăzut de art. 906 alin. (4) teza finală Cod pr c. civ”, se arată în cererea de chemare în judecată.

Nici după 9 luni de somații primăria nu a acceptat să plătească amenda

Potrivit motivării judecătorești, Primăria Cluj Napoca a evitat, constant, să evite plata despăgubirilor datorate către Mateaș.

”Debitoarea nu a executat obligația de a face stabilită prin Sentința civilă nr. 1705/2017, respectiv demararea și finalizarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică în temeiul Legii nr. 255/2010 cu plata prețului/unei juste și prealabile despăgubiri, pentru terenul în suprafață totală de 87 mp, rațiune pentru care instanța de judecată a obligat debitoarea la plata sumei de 1000 lei pe zi de întârziere, până la executarea obligației.

Potrivit art. 906 alin. 2 Cod procedură civilă Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la l. 000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

În conformitate cu prevederile art. 906 alin. 4 Cod procedură civilă: ”Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, Ia cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părților. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă.

În speță au trecut de 3 ori cele 3 luni prevăzute în textul legal, iar pârâta nu a înțeles să își îndeplinească obligațiile rațiune, contrat aprecierilor acesteia subiective, pentru care devin eficiente prevederile 906 alin. 4 Cod procedură civilă”, arată motivarea instanței.

Amenda respectivă nu va fi plătită din banii angajaților de la birourile compartimentelor Juridic sau Urbanistic, ori din buzunarul primarului, ci din banii de taxe și impozite plătite de toți clujenii.

Amenzi pentru că parcelele de teren sunt ținute pentru dedicații

Nu este prima dată și, cu siguranță, nici ultima dată când administrația locală clujeană este amendată pentru că angajații aparatului administrativ local nu își fac treaba sau o fac de mântuială.

Instituția este pusă să plătească, de mai multe decizii judecătorești, amenzi de aproape 200.000 lei pentru că… nu a făcut nimic. În urmă cu 10 ani, potrivit mai multor hotărâri de consiliu local, administrația clujeană ar fi trebuit să pună la dispoziția clujenilor parcele de teren în zona Dealul Lomb. Însă, cei care s-au înscris în listele de beneficiari nu au primit nimic nici până în momentul de față. Astfel că au dat primăria în judecată și au câștigat. Iar instanțele au pus Primăria Cluj Napoca să plătească amenzi de 100 lei/zi până la îndeplinirea punerilor în posesie.

lentoarea administrativă are și o altă explicație care vine din cadrul unui alt proces cu aceeași temă: Primăria Cluj Napoca ține la secret marea parte a terenurilor disponibile care se află în Dealul Lomb pentru ca parcelele să ajungă unde trebuie, arată Gazeta de Cluj.

O sentință din 2018 arată că Primăria Cluj Napoca a fost obligată să individualizeze parcelele și să facă formalitățile de punere în posesie.

”Instanța a reținut că este adevărat că apelantul Consiliului Local al Municipiului Cluj Napoca a adoptat Hotărârea nr. 332/2011, prin care a dispus dezlipirea terenului situat mun. Cluj–Napoca, în suprafața de 78.226 mp în 120 de loturi și, consecutiv atribuirea loturilor numerotate de la 1 până la 118 persoanelor care beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 351/2004, conform tabelului nominal cu membrii asociațiilor de revoluționari care constituie Anexa 2 la hotărâre, însă o veritabilă îndeplinire de bunăvoie a obligației de către debitor (Primăria Cluj Napoca, n.red.) presupune, în mod clar și fără echivoc, punerea efectivă în posesie asupra suprafeței corecte la care este îndreptățit fiecare creditor al obligației, conform titlului executoriu, ce trebuie să coincidă perfect cu cea identificată în acest titlu și în documentația cadastrală întocmită.

În consecință, instanța de apel a reținut că debitorul Consiliul Local al Primăriei Cluj Napoca nu și-a îndeplinit în mod corect și complet obligațiile, cum în mod nereal susține, întrucât nu au procedat nici până în prezent la întocmirea formalităților de punere în posesie asupra suprafețelor de teren menționate în titlul executoriu, atitudine ce reprezintă o vădită neconformare a debitorului. (…) Prin urmare, față de considerentele de fapt și de drept reținute, instanța va obliga debitorul să plătească în favoarea fiecărui creditor o penalitate de 100 lei pe zi de întârziere, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la data executării obligațiilor stabilite prin titlul executoriu”,  se arată într-o motivarea din 2018. coral