Matiș Viorel, primarul comunei clujene Beliș, rămâne cu acuzația de dare de mită, în formă continuată, după ce magistrații Tribunalușui Cluj au respins cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice. În concret, apărătorii primarului doreau ca împotriva acesuia să nu mai fie reținută fapta ca fiind comisă în condițiile art. 38 Cod Penal, și anume ale infracțiunii continuate, care poate duce la o majorare a pedepsei de până la 3 ani. 

”Respinge cererea inculpatului MV de schimbare a încadrării juridice a pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj din infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 rap. la art. 308 al.1 C.pen. cu art. 35 al.1 C.pen. în infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 rap. la art. 308 al.1 C.pen. Cu apel odată cu fondul cauzei. Stabileşte termen de judecată pentru data de 27.02.2020 pentru când se va cita inculpatul. ”, se arată în încheierea judecătorilor clujeni, care au stabilit prim termen de judecată data de 27 februarie.

În urmă cu doi ani, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj finalizau cercetările iar procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj întocmea rechizitoriul prin care, la data de 12.10.2018,  se dispunea trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primarului unei comune din judeţul Cluj, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Din cercetări a rezultat faptul că acesta a înmânat, în perioada noiembrie 2017 – martie 2018, suma de 1000 de lei şi 200 de euro unui ziarist, pentru ca acesta să nu publice articole defăimătoare la adresa sa.

În baza ordonanţelor de delegare emise de către procurorul de caz, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj au efectuat mai multe acte procedurale în vederea administrării probatoriului în cauză.

Matiș Viorel, primarul comunei Beliș, a fost prins în flagrant oferindu-i ziaristului bani. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj precizau atunci: „La data de 03.03.2018, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, cu sprijinul tehnic al ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – S.J.A. Cluj, l-au prins în flagrant pe Matiş Viorel, primar al comunei Beliş, judeţul Cluj, în timp ce acesta oferea suma de 200 euro, numitului D.I.V., ziarist,  pentru a nu mai publica articole critice la adresa sa.   În fapt, urmare a apariţiei în mass-media a unor materiale defăimătoare la adresa sa, inculpatul Matiş Viorel l-a contactat pe autorul lor şi i-a propus încheierea unor contracte de publicitate, remunerate, cu Primăria Comunei Beliş pentru a renunţa la publicarea pe viitor a acestora. Ulterior, inculpatul i-a oferit martorului (denunţător) D. I. V. suma de 1.000 de lei lunar de la Primăria comunei Beliş, prin încheierea unui contract de publicitate, sau suma de 500 lei lunar din banii proprii, fără încheierea unor acte, pentru a nu mai publica pe viitor articole critice la adresa sa. Inculpatul i-a înmânat efectiv martorului, în două tranşe, sumele de 1000 lei, respectiv 200 euro.” Procurorul de caz a dispus, atunci, măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Matiş Viorel, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită, prev. de art. 290 Cod penal, rap. la art.308 alin.1 din Cod penal şi delapidare, prev. de art.295 Cod penal cu aplic. art.38 alin.1 Cod penal, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 3 martie 2018, ora 18:30

 

coral