"Împreună solidari!

Stimați cetățeni ai comunei Ciurila,

Având în vedere cazurile recente de Covid-19 din comuna noastră, precum și faptul că ancheta DSP a dezvăluit apariția virusului în cadrul comunitatii bisericii penticostale din satul Salicea, am luat personal legătura cu reprezentanții acesteia

Astfel, le-am solicitat acestora să anunțe fiecare membru al comunității penticostale, ca în cazul în care considera că au luat contact cu o persoana infectată sau dacă prezintă simptome specifice infectării cu noul coronavirus, să se autoizoleze de urgență și să anunțe DSP Cluj.

Toate aceste măsuri și indicații au ca scop protejarea tuturor cetățenilor comunei noastre, dar și împiedicarea răspândirii Covid-19!

Încă o dată, rog cetățenii comunei să fie solidari cu efortul autorităților și să comunice rudelor, cunoștințelor și persoanelor care nu au acces la informațiile de pe internet, să fie responsabili și să respecte toate măsurile impuse de această situație dificilă.

Toate aceste eforturi făcute la comun, atât de autorități, cât și de cetățeni, vor fi singura noastră șansă de a reveni cât mai rapid la normalitate!" a postat Primarul Comunei Ciurila pe pagina sa de Facebook

coral