Metroul din Cluj se află aproape de etapa de execuţie, spune primarul Emil Boc, în acest moment lucrându-se la studiul de fezabilitate. Pe lângă metrou, va exista şi un tren metropolitan care va asigura legătura între localităţile din jurul Clujului.

„Deja se lucrează la studiul de fezabilitate pentru construcţia metroului din Cluj şi a trenului metropolitan. Suntem în faza premergătoare lansării licitaţiei de execuţie şi construcţie. Am parcurs toţi ceilalţi paşi. Este o distanţă de 16 kilometri care va prinde zona metropolitană”, a spus Emil Boc potrivit zf.ro.

Emil Boc a mai adăugat că, din planul de interconectare a localităţilor din judeţ, fac parte mai multe staţii de transport în comun, cu park & ride la intrări şi ieşiri.

„Vrem să conducem atât la mobilitate, cât şi la dezvoltare economică. Clujul poate rămâne competitiv doar dacă se gândeşte de pe acum la viitor. Peste zece ani cu siguranţă vom avea metrou la Cluj.”

coral