Comitetul Executiv Național al PSD l-a numit, ieri, pe Vasile Dâncu în funcţia de președinte interimar al Consiliului Național. În aceeași ședință s-a decis ca fostul senator Alexandru Cordoş să preia conducerea organizaţiei PSD Cluj.

Comentând cele două numiri, deputatul Horia Nasra, fost preşedinte al PSD CLuj, susține că partidul s-a întors în urmă cu zece ani după cele întâmplate ieri. Parlamentarul vede, totuși, și partea bună a recentelor mutări strategice din PSD și îi aruncă mănușa lui Vasile Dâncu, căruia îi propune să candideze  împotriva lui Emil Boc la fotoliul de primar al municipiului Cluj-Napoca.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Horia Nasra a scris că „PSD Cluj s-a întors în urmă cu zece ani și asta explică și de ce mulți primari au plecat din partid. Atunci când muncești, câștigi și ai voturi, te aștepți să conduci, nu să te conducă din spate umbre politice care fug de bătălii electorale.”

„Eu mă așteptam ca în lumina celor declarate de conducerea centrală de la București, în iarna acestui an, ca până în vară să se organizeze alegeri și să nu mai fie schimbați președinții după cheful unora și altora, fără ca organizația să fie consultată. Nu este nici democratic, nici statutar și este păcat că s-a ajuns la astfel de situații ușor penibile”, a declarat pentru ZIUA de CLUJ deputatul PSD de Cluj, Horia Nasra, solicitat să detalieze cele afirmate pe Facebook.

„Dâncu îl poate învinge pe Boc”

Deputatul PSD Cluj speră „să răsară și o speranță pentru PSD Cluj, candidatura dlui. Vasile Dâncu la Primăria Cluj-Napoca", a scris pe Facebook Nasra, care este convins că „toată organizația ar susține această candidatură”.

Horia Nasra susține că a sosit vremea unei lupte sănătoase cu Emil Boc și cu PNL Cluj.

„Vasile Dâncu poate fi unul dintre candidații PSD-ului pentru fotoliul de primar al municipiului Cluj-Napoca. Pe Dâncu îl recomandă experiența, noua funcție politică, chiar are multe atuuri. Sunt sigur că ar avea șanse serioase să-l învingă pe Emil Boc la alegeri”, a mai declarat Horia Nasra pentru ZIUA de CLUJ.

Sociologul Vasile Dâncu (58 de ani), a fost propus de liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, pentru a prelua funcţia de preşedinte interimar al Consiliului Naţional al partidului, iar Comitetul Executiv Naţional a validat această solicitare.

Ciolacu a mai spus că au fost 48 de voturi pentru Vasile Dâncu și doar unul împotriva numirii acestuia. coral