În luna aprilie 2022, opt cadre didactice de la Școala Gimnazială Viișoara au participat la activități de formare finanțate prin programul Erasmus+ în Spania și Ungaria, în cadrul Proiectului Erasmus+  Domeniu – Educație școlară Acțiunea Cheie 1 ,,Elevi motivați”.

În perioada 4-8 aprilie, patru profesori au participat la cursul de formare  ,,Introducing ITC into Classroom”,  desfășurat la Barcelona, Spania, într-un context multinațional și multicultural, fiind prezente cadre didactice din alte două state europene ( Polonia și Germania).

Profesorii au avut oportunitatea de a se  familiariza cu o varietate bogată, dar mai ales extrem de utilă, de aplicații și instrumente digitale care pot fi utilizate cu succes la clasă, în activitatea didactică zilnică, indiferent de disciplina predată.

Cursul a oferit, de asemenea, oportunitatea de a schimba idei și exemple de bune practici cu formatorii dar și cu cadrele didactice participante și de a stabili contacte pentru viitoare colaborări la nivelul unor proiecte școlare.

În perioada 24-27 aprilie, alte patru cadre didactice au participat la o misiune de observare ( job-shadowing) la Școala Gimnazială din localitatea  Nzirkarásy, Ungaria. Aici doamnele profesoare au vizitat instituția de învățământ, s-au familiarizat cu sistemul educațional preuniversitar maghiar și au asistat la orele de curs.

De asemenea, au avut oportunitatea de a discuta cu colegii maghiari și elevii despre provocările generate de pandemia de Covid-19, modul de desfășurare a orelor de curs în perioada școlii online, platforma, aplicațiile și  instrumentele digitale utilizate, sprijinul primit din partea autorităților centrale și locale, măsurile adoptate de școală pentru desfășurarea în siguranță a orelor de curs și proiectele școlare viitoare.

Activitățile nu se opresc aici, deorece în perioada 23-27 mai 2022, directoarea Școlii Gimnaziale Viișoara, profesor Camelia Costantea, împreună cu un alt cadru didactic vor participa la cursul de formare ,,STEM&Digital Learning” în localitatea Ghent, Belgia.

Totodată, în luna septembrie, zece elevi însoțiți de două cadre didactice să realizeze o vizită de studiu de scurtă durată la Școala Gimnazială din localitatea Saint Calais, Franța.

Școala Gimnazială Viișoara este o instituție de învățământ acreditată Erasmus+ și, în această calitate, va beneficia în perioada 2021-2027 de fonduri europene care vor fi utilizate pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice și vizite de scurtă durată a elevilor în școli din țări membre ale Uniunii Europene.

În acest prim an de finanțare ( septembrie 2021- noiembrie 2022) suma alocată pentru implementarea activităților este de 24.720 de euro. coral