Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv cererea companiei olandeze Damen de anulare a procedurii de atribuire a contractului de 1,6 miliarde euro pentru construcţia a patru corvete militare multifuncţionale destinate Marinei Militare Române, informează Agerpres. Respectivul contract a fost atribuit Ministerului Apărării și câştigat de asocierea Naval Group din Franța şi Şantierul Naval Constanţa.

Curtea de Apel a respins, astfel, ca nefondat recursul introdus de Damen şi a menţinut o decizie a Tribunalului Bucureşti din octombrie 2019.

„Respinge recursul, ca nefondat. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. 5 din Legea nr. 101/2016, ca inadmisibilă. Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei de neconstituţionalitate. Definitivă, în rest”, se arată în decizia CAB.

În replică, olandezii de la Damen afirmă, într-un comunicat, că au primit cu „dezamăgire” decizia instanţei, pe care însă o respectă.

„Damen a primit decizia Curţii de Apel Bucureşti ca urmare a apelului formulat în instanţă în ceea ce priveşte rezultatul Programului de înzestrare esenţial 'Corvetă multifuncţională'. Pe tot parcursul procedurii, Damen a urmărit principiile unui proces echitabil dorindu-şi transparenţă, condiţii de concurenţă corecte şi clarificări cu privire la licitaţie, pe care am sperat ca instanţa să le ofere în motivarea sa. În acest sens, deşi cu dezamăgire, am primit cu respect decizia Curţii de Apel Bucureşti”, declară reprezentanţii Damen.

Damen acuză că li s-a refuzat accesul la documentele ofertelor de licitație

Pe de altă parte, compania olandeză spune că va căuta în continuare „o clarificare definitivă a suspiciunilor publice, a scurgerilor de informaţii clasificate şi a controverselor nefondate din media”.

Damen precizează că a cerut în instanţă să aibă acces la documentele ofertelor de licitaţie, însă cererea sa a fost respinsă de judecători, acest lucru „obligând” compania să înceapă „noi demersuri în justiţie pentru rezolvarea acestor aspecte”.

„În spiritul transparenţei şi al clarităţii, Damen a solicitat în instanţă accesul la documentele ofertelor de licitaţie. Acest lucru a fost refuzat până acum, obligând compania Damen să înceapă noi demersuri în justiţie pentru rezolvarea acestor aspecte. Damen este mai hotărât ca niciodată să rămână un partener de încredere al României pentru construcţia de nave civile şi militare împreună cu cei peste 6.500 de angajaţi şi subcontractanţi în România. Damen este singurul constructor de nave din România care şi-a dovedit capacitatea de a livra la timp, respectând bugetele şi parametrii contractaţi. Din momentul începerii licitaţiei, şantierele navale Damen din România au livrat mai multe nave pentru forţe navale din întreaga lume. Doar anul acesta, şantierul Naval Damen Galaţi livrează pentru Australia unul dintre cele mai moderne şi avansate spărgătoare de gheaţă din lume şi o a doua corvetă pentru Marina Pakistanului, după ce prima dintre ele a fost livrată anul trecut”, mai transmit reprezentanţii companiei.

În iulie 2019, ministrul Apărării de la acea vreme, Gabriel Leş, a anunţat că asocierea dintre compania franceză Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa a câştigat licitaţia referitoare la construcţia corvetelor multifuncţionale.

Câteva zile mai târziu, grupul olandez Damen a înaintat o plângere la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) şi, în paralel, a sesizat instanţele invocând multiple nereguli care au afectat rezultatul Programului de înzestrare „Corvetă multifuncţională”.

Decizia Damen a fost criticată în termeni duri  de oficialii MApN, care i-au acuzat pe olandezi că duc „un adevărat război juridic de uzură, prin care entități străine blochează efectiv interesele strategice de securitate ale României”. coral