PSD a pus la Cluj pe liste un cunoscut bancher Camera Deputaţilor. Este vorba despre fostul arbitru internaţional Patriţiu Abrudan, actual director regional Banca Transilvania.

Lista de la Senat va fi deschisă de preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu.

Social-democraţii urmează să valideze oficial listele de candidaţi, marţi, 20 octombrie, într-o şedinţă a Consiliului Politic Naţional (fostul CExN).Rectorul UMF Târgu Mureș, pe lista PSD pentru alegerile parlamentare.

Activitate impresionantă în fotbal

Patrițiu Abrudan este un fost arbitru internațional de fotbal, devenit mai apoi observator federal și chiar vicepreședintele Federației Române de Fotbal. În paralel cu activitatea sportivă, domnia sa conduce de 22 de ani sucursala Cluj a Băncii Transilvania.

În calitatea sa de arbitru a fost prezent la sute de întâlniri naționale și internaționale, a întâlnit personalitățile fotbalului din ultimii 40 de ani și s-a implicat activ în tot ce înseamnă acest sport. Fiul său, Octavian, tocmai și-a încheiat cariera de fotbalist la Universitatea Cluj.

În luna ianuarie a anului trecut, fostul arbitru Patriţiu Abrudan, acuza că a fost scos de Răzvan Burleanu şi Alexandru Deaconu de pe lista observatorilor internaţionali de arbitri, „pentru că l-aş fi sprijinit pe Lupescu şi fiindcă am fost incomod la CCA până am demisionat”. Șefii CCA l-au reclamat și a fost e sancţionat cu avertisment şi penalitate sportivă de 5.000 lei.

Rectorul la UMF Târgu Mureș, pe lista PSD

Rectorul la UMF Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, va candida pe lista PSD pentru alegerile parlamentare.

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a anunţat că profesorul universitar dr. Leonard Azamfirei va fi candidatul social democratiloe la Camera Deputaţilor. Într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD a declarat că este onorat de faptul că rectorul a acceptat candidatură şi că doreşte ca în parlament, rectorul să dea legi atât pe domeniul medical, cât şi pentru alte domenii.

coral