Numărul persoanelor infectate cu coronavirus este mult mai mare decât cazurile testate, respectiv cifrele raportate zilnic, spune Raed Arafat. Probabil, 5% din populația României a fost deja expusă virusului, mulți fără să-și dea seama.

Raed Arafat a explicat că tocmai acesta este motivul pentru care s-au impus o serie de restricții iar masca trebuie purtată peste tot: persoanele infectate se pot afla în prejma noastră, fără să-și dea nici ele, dar nici noi, seama. Asta pentru că cifrele comunicate zilnic nu reflectă exact realitatea. Sunt doar cazuri confirmate, și nu numărul real al cazurilor, care este mult mai mare, a explicat secretarul de stat.

„Întotdeauna, cazurile care sunt testate pozitiv sunt mai puține decât cazurile generale, din cauza asta se pun reguli în care spun, restaurantele, purtarea măștii și tot, dacă noi am fi siguri că cei care îi testăm sunt singurii care sunt pozitivi n-am mai purta masca, n-am mai lua măsuri de prevenire, de restricție, ca în unele zone, e clar că avem persoane care sunt pozitive, contagioase, asimptomatice, care poate nici ele nu știu că sunt contagioase, pentru asta vă cerem să purtați masca” a spus Raed Arafat.

Numărul real al persoanelor infectate cu coronavirus nu poate fi știut, ci doar estimat, dar numai de epidemiologi, a adăugat Arafat.

„Nu pot să vă spun o estimare, care e diferența, aici colegii din epidemiologie pot să facă anumite calcule. La un moment dat, Ministerul Sănătății a dat prevalență pe partea de anticorpi de 4,5-5%. Dacă e așa, înseamnă că aproximativ 5% din populația României a fost deja expusă virusului și a fost infectată dar nu au știut de acest lucru, au crezut că e o răceală simplă, au crezut că le curge nasul și au tușit un pic și au crezut că nu e o problemă. Sau a apărut febra pe o durată scurtă, dar ei au fost infectați și probabil unii dintre ei au infectat pe alții, dacă nu au respectat regulile de prevenire”.

coral