1.200 de persoane au cerut medicilor de familie reţeta pentru iodura de potasiu în iulie, în timp ce în august numărul lor a fost de 230.000, spune ministrul Rafila. 

„În luna iulie am avut doar 1.200 de persoane care au apelat la medicii de familie ca să obţină prescripţie, în luna august, însă avem vreo 230.000. E o creştere importantă. Sigur, dacă comparăm cu cele 7 milioane de persoane eligibile, este încă puţin, dar aşteptăm cu încredere şi cifrele din luna septembrie”, a spus Rafila, duminică seara, la Antena 3.

„Eu nu vreau şi nu am avut niciodată intenţia să creez panică, dar un comportament responsabil cred că este de dorit şi mai ales dacă există această posibilitate de a avea iodura de potasiu la domiciliu şi să o utilizez în caz de posibil, nu probabil ştiu să facă diferenţa asta. (…) Orice lucru se poate întâmpla. Probabilitatea înseamnă că procentajul care poate duce la acel eveniment nefericit e totuşi consistent. Discutăm de o chestiune posibilă, nu cred că este târziu ca fiecare dintre cei care se prezintă la medicul de familie pentru alte tipuri de afecţiuni să solicite iodura o dată cu reţeta obişnuită”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

coral