Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat, marți, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că epidemia de gripă în România ar putea fi declarată pe baza datelor săptămânale care vor fi prezentate joi de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), iar măsurile vizează în principal sistemul de sănătate.

Alexandru Rafila a explicat că epidemia de gripă este declarată dacă se înregistrează o creștere de cel puțin 20% a numărului de cazuri timp de trei săptămâni consecutive și dacă 10% din probele prelevate sunt pozitive pentru gripă.

Ministrul a menționat că joi vor fi primite datele de la INSP și atunci se va constata care este situația.

În cazul declarării epidemiei de gripă, a menționat ministrul, sunt măsuri generale adresate populației și măsuri obligatorii care vizează unitățile medicale: trebuie adaptat programul de vizite, iar personalul medical trebuie să utilizeze echipament de protecție, inclusiv mască.

Alexandru Rafila a subliniat că masca de protecție este obligatorie doar în unitățile spitalicești, iar pentru populație este „la nivel de recomandare”, mai ales în zonele aglomerate. „Nu se pune problema unor restricții”, a adăugat ministrul.

Ministrul Sănătății a precizat că sezonul gripal a început cu circa 3-4 săptămâni mai devreme și mai intens, dar se va și încheia cu 3-4 săptămâni mai devreme.

 

coral