Scene teribile ar fi avut loc intre „Regele” Florin Salam si Roxana Dobre. Cuplul s-ar fi incaierat ca-n filme, la 2 dimineata, chiar in fata blocului unde locuieste, dupa ce manelistul ar fi ajuns acasa la pamant din toate punctele de vedere.

Roxana Dobre ar fi ajuns la capatul rabdarii. Sotia lui Florin Salam ar fi, pur si simplu, disperata, iar certurile cu manelistul ar fi devenit o obisnuinta, cel putin in ultima perioada. Cel mai recent episod tensionat dintre ei s-ar fi consumat sambata noaptea, in ”cartierul milionarilor”.

Potrivitul unor surse, “meciul” a avut loc pe Soseaua Nordului, chiar in fata blocului unde cuplul detine un apartament.

Bataie ca-n filme! Florin Salam si-ar fi smuls hainele de pe el

De altfel, Florin Salam si Roxana Dobre s-au mutat in zona respectiva la initiativa brunetei, care ar fi incercat, astfel, sa-l smulga pe celebrul manelist din anturajul in care a intrat si care, usor, usor, pare sa il distruga. Nu ar fi avut, insa, deloc succes. Pentru ca, sambata seara, artistul s-ar fi intors acasa ravasit din toate punctele de vedere. Abia mai era capabil sa stea in picioare, potrivit surselor citate!

Roxana Dobre ar fi vazut negru in fata ochilor si ar fi rabufnit. Cei doi ar fi inceput sa se certe crunt, chiar in apartament. Ar fi iesit, practic, un  mare scandal. La un moment dat, chiar ar fi inceput o lupta, care ar fi continuat afara, in fata blocului. Cei doi s-ar fi injurat ca la usa cortului, iar, la un moment dat, Florin Salam si-ar fi smuls hainele de pe el! S-ar fi incaierat ca-n filme, iar vecinii chiar ar fi filmat incidentul.

A doua zi, inca o sesiune de consum!

Potrivit unor surse, Florin Salam ar fi parut sa aiba halucinatii in momentul in care a inceput bataia cu Roxana Dobre. Manelistul ar fi fost, fara nicio exagerare, la pamant, din toate punctele de vedere.

„Avea halucinatii! Si-a smuls hainele de pe el si a inceput scandalul! A fost incredibil”, a povestit o persoana care a asistat la incident.

Intr-un final, scandalul s-a incheiat, dar artistul nu ar fi invatat nimic. Pentru ca, a doua zi, Florin ar fi venit, din nou, ravasit dupa o noua sesiune de consum. Spre disperarea Roxanei Dobre, care nu ar mai sti cum sa-si scape sotul de anturajul in care a intrat de o buna perioada de timp. coral