Proprietarii caselor în care au locuit doi muncitori din Sri Lanka aduși să lucreze la o brutărie din satul harghitean Ditrău au fost amenințați de localnicii radicalizați împotriva migranților, transmite jurnalista Gina Ștefan într-un reportaj Agerpres.

Aproximativ 200 de localnici din comuna Ditrău, în frunte cu preotul catolic Bírók Károly, s-au strâns miercuri în curtea bisericii şi apoi au mers la Primărie. Ei sunt nemulţumiţi că o fabrică de pâine din localitate a angajat doi muncitori din Sri Lanka, oamenii susţinând că le e teamă ca la ei în comună „să nu vină un val de migranţi”, care să le impună cultura lor şi să le pună în pericol siguranţa, potrivit reportajului Agerpres.

Piumal şi Amahinda au 22, respectiv 49 ani, sunt brutari şi au fost angajaţi cu forme legale, prin intermediul unei firme de recrutare, la cea mai mare fabrică de pâine din regiunea Gheorgheni. Unul dintrei ei este catolic, celălalt budist şi au venit în România să îşi ajute familia, în condiţiile în care salariile din ţara lor sunt foarte mici, potrivit Agerpres.

Componenţa etnică a comunei Ditrău, potrivit paginii oficiale a primăriei, este: 99,79 % maghiari, 0,21 % români (55 sunt de naţionalitate română) şi 3 de naţionalitate germană.

Primarul comunei, Puskás Elemér, spune că oamenii sunt îngrijorați din cauza informațiilor din presă, potrivit declarației date corespondentului Agerpres: „Oamenii sunt îngrijoraţi de ceea ce văd în mass media, că vin migranţii, cum fac, ce fac cu localnicii şi de aceea a izbucnit această problemă. Sunt nişte oameni, care şi ei sunt muncitori ori în Germania, ori în Vest şi ei au fost cei mai mulţi care i-au instigat pe cei de acasă că ‘vin ăştia, vă atacă, vă ia nu ştiu ce’ (…) Nu ştiu încă cum putem rezolva, voi vorbi cu şeful brutăriei, cu proprietarii, să rezolvăm această problemă, pentru că e neplăcută şi pentru noi şi pentru comună”.

Potrivit unui sondaj de opinie comandat de UDMR în 2018 arată că maghiarii din România au încetat practic să se mai informeze de la televiziunile în limba română. În paralel cu decuplarea de presa de limbă română, maghiarii din Transilvania preiau mesajele transmise de guvernul Viktor Orban prin presa de la Budapesta, controlată de mână de fier.

Astfel, maghiarii transilvăneni resping imigranţii non-europeni într-o proporţie mai mare decât o face populaţia majoritară română (83% faţă de 59%), şi sunt mai puţin încrezători în Uniunea Europeană, decât majoritatea română (37% faţă de 55%), potrivit MTI.

O parte a comunităţii din Ditrău, o comună cu aproximativ 5.500 de locuitori, nici nu vrea să audă de prezenţa în comuna lor a unor muncitori străini. Ba mai mult, a fost creat un grup pe Facebook, care poartă numele „Migráns mentes ditrot akarunk” (Vrem un Ditrău fără migranţi), în care sunt postate multe mesaje împotriva celor doi, dar şi unele care le iau apărarea acestora.

Sursa: newsweek.ro

coral