„Așa știm și noi”, a spus miercuri Valeriu Gheorghiță, întrebat dacă poate să confirme faptul că România este prima țară din Uniunea Europeană care vaccinează copiii.

„Așa știm și noi, știu că Polonia în 7 iunie va demara campania de vaccinare și pentru această grupă de vârstă, însă aici există diferențe de strategie de la o țară la alta. Știm foarte bine că în multe alte țări europene strategia de vaccinare s-a bazat pe includerea progresivă a anumitor grupe de vârstă, dar sunt incluși de pildă copiii care au afecțiuni cronice, încă din acest moment”, a răspuns coordonatorul campaniei de vaccinare, unei întrebări din partea jurnaliștilor.

El a precizat însă că accesul liber la vaccinare este într-adevăr condiționat de criteriul de vârstă în foarte multe țări europene.

Valeriu Gheorghiță a participat miercuri la inaugurarea unui centru de vaccinare pentru copii într-un parc din Sectorul 4 al Capitalei. Acesta este destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani.

Serul folosit pentru imunizarea adolescenților este cel produs de Pfizer-BionTech, aprobat zilele trecute de Agenția Europeană a Medicamentului.

coral