Cultura şi tradiţiile judeţului Sălaj vor fi fi promovate în noul sezon al seriei de documentare "Flavours of Romania", realizate de producătorul şi regizor britanic Charlie Ottley.

Ajuns pentru prima dată în judeţul Sălaj, Charlie Ottley a vizitat şi filmat în aceste zile la Făgetu, comuna Plopiş, unde trăieşte cea mai mare comunitate de slovaci din judeţ, la Muzeul de Artă Populară de la Iaz iar în cursul zilei de marţi, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, jurnalistul britanic a vizitat Castrul Roman Porolissum.

"Sunt tare bucuros că Ţara Silvaniei a fost inclusă în itinerarul lui Charley Ottley şi că unele atracţii turistice din judeţul nostru vor fi promovate prin intermediul celebrului documentar TV dedicat culturii, gastronomiei şi frumuseţii naturale a României. A gustat din pălinca de Sălaj, a savurat preparatele slovace de la Făgetu, a descoperit tradiţiile satului românesc la Muzeul de Artă Populară 'Ligia Alexandra Bodea' de la Iaz şi a fost fascinat de complexitatea şi istoria Castrului Roman de la Porolissum. Deşi a vizitat doar câteva obiective, şi-a dat seama de potenţialul turistic imens al acestor locuri şi de valoroasa moştenire culturală şi istorică a judeţului. Totodată, ne-a promis că va reveni pe meleagurile noastre, pentru ca împreună cu alţi specialişti din domeniu să creăm un proiect de promovare a Sălajului în ţară şi peste hotare", precizează, într-o postare pe Facebook, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Al doilea sezon al serialului documentar "Flavours of Romania" va avea nouă episoade, în care jurnalistul britanic încearcă să surprindă spiritul României, cu noi poveşti, arome, sunete şi aventuri. 

coral