Alin Sebastian Vele, cunosuctul samsar auto din Gilău, despre care achetatorii susțin că a prejudiciat Statul român cu peste 1 milion de euro, solicită instanței să fie reabilitat.

Dosarul în care acesta cere clemență din partea magistraților clujeni a fost înaintat la finele anului trecut, iar la acest moment se află în așteptare, după ce judecătorii Tribunalului Cluj au decis suspendarea judecății până la soluționarea celuilalt dosar în care acesta este judcat.

Este vorba despre dosarul în care Alin Sebastian Vele este cercetat pentru o evaziune fiscală record, de pe urma căreia Statul a fost prejudiciat cu peste 1 milion de euro.

Procurorii DNA Cluj l-au trimis în judecată pe Alin Sebastian Vele sub acuzaţia de evaziune fiscală. Din rechizitoriul reiese că acesta, în calitate de asociat la „SC Mivalis Company SRL“ Gilău, a vândut 433 de maşini second fără să plătească taxe şi a prejudiciat bugetul statului cu circa 5,4 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 1. 200.000 de euro.

În perioada 18 septembrie 2010- 31 decembrie 2011, inculpatul Vele Alin Sebastian, în calitate de asociat la SC Mivalis Company SRL, a vândut pe teritoriul României 433 de autoturisme second-hand, cumpărate din ţări din spaţiul intracomunitar. Pentru maşinile respective nu a plătit nicio taxă şi nu a înregistrat în contabilitatea firmei sale veniturile aferente vânzărilor de autovehicule comercializate între 19 noiembrie 2010 şi 31 decembrie 2011.

„Vele Alin Sebastian a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare totală de 5.329.849 lei (echivalentul a aproximativ 1.254.082 euro) reprezentând taxa pe valoare adăugată şi impozitul pe venitul suplimentar. Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj se constituie parte civilă cu suma totală de 6.482.795 lei, reprezentând TVA, impozit pe venitul suplimentar şi penalităţile calculate la aceste sume. Nu s-au luat măsuri asigurătorii în vederea recuperării acestui prejudiciu întrucât nu au fost identificate bunuri în proprietatea celor doi inculpaţi (n.r. Alin Sebastian Vele şi  SC Mivalis Company SRL)“, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA Cluj

 

coral