Primăria Cluj-Napoca ar putea construi, în 2020, scări rulante în apropierea complexului Expo Transilvania, din cartierul Mărăşti, care să lege staţia de autobuz de pe str. Aurel Vlaicu cu zona "Groapa".

"Sunt foarte multe solicitări din partea locuitorilor din zonă pentru a face nişte scări rulante sau o bandă pentru ca oamenii care sunt în vârstă sau au copii mici să poată ajunge dintr-o parte în alta. Din păcate, până la acest moment nu am găsit o soluţie fiabilă pentru că diferenţa de nivel este foarte mare.

Sper ca anul viitor să găsim o soluţie şi să amenajăm nişte scări rulante în zonă, pentru că este extrem de circulată. Toţi cei care locuiesc în zona "Groapă" trebuie să urce respectivul deal pentru a ajunge la mijloacele de transport în comun", a declarat viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, la un post local de radio.

coral