La data de 28 mai a.c., în jurul orei 10.00, în urma investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 1 Poliţie, Formaţiunea Investigaţii Criminale, încolaborare cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, au depistat un bărbat pe numele căruia fusese dispusă măsura urmăririi naționale.

Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, avea emis pe numele său un mandat de executare a unui pedepse privative de libertate. Acesta a fost condamnat cu pedeapsa închisorii pentru o perioadă de 7 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

 

Acesta a fost condus şi predate reprezentanţilor Penitenciarului Gherla, în vederea executării pedepsei.

coral