Toată lumea o știe pe Cleopatra Stratan de pe vremea când devenea cea mai tânără cântăreață din showbiz. În urmă cu ceva ani a reușit să cucerească inimile tuturor cu melodia „Ghiță”. Recent, Cleopatra a revenit în industria muzicală cu o serie de piese care au avut priză la public. Cântăreața prezintă o altă imagine, nu mai este un copil, a devenit o tânără atrăgătoare și nu se sfiește să își pună în valoare toate atuurile.  În urmă cu aproximativ o lună a lansat melodia „La ușa mea”, deși cântecul se anunța un succes, a reușit în schimb să producă numeroase controverse. Piesa a strâns aproape trei milioane de vizualizări pe YouTube, dar și numeroase comentarii negative.

Fanii au acuzat-o pe tânăra cântăreață că melodia este plagiată. Toată lumea a spus că este cel puțin inspirată din cântecul „Secretul Mariei”, al lui Siley și Delia.

Numeroși curioși au mers pe canalul unde este postată piesa lui Smiley pentru a vedea dacă cele două seamănă. Astfel, melodia lansată acum zece ani a reușit să adune un număr foarte mare de vizualizări și comentarii.  „Toți ați venit aici să vedeți dacă se aseamănă melodia Cleopatrei cu cea a lui Smiley?”, a punctat un fan revoltat. Cleopatra Stratan nu a oferit nici-o explicație pentru fanii indignați. Pe lângă problema plagierii melodiei, Cleopatra a mai primit unele comentarii răutăciose legate de felul în care încearcă să își construiască imaginea. Cârcotașii au spus că a început să apară îmbrăcată tot mai sumar în videoclip-urile ei doar pentru a atrage mai multe vizualizări.

coral