Chiar dacă circulaţia auto a fost deschisă încă din noiembrie 2020, municipalitatea efectuează recepţia finală a lucrărilor de modernizare a podului Fabricii. 

"Podul este gata în forma finală. Anul acesta au fost făcute ultimele lucrări, e doar o lucrare ce încheie un ciclu tehnic. Circulaţia, pe cele 4 benzi, am deschis-o încă de anul trecut", a declart edilul Emil Boc, la un post de radio.

Lucrările de bază au constat în ridicarea etapizată a podului cu 5 cm, înlocuirea de grinzi și de elemente de reazem (la infrastructură), frezări, schimbări de grinzi, suprabetonări, asfaltări (la suprastructură). Iluminatul public a fost modernizat folosindu-se tehnologia led. La finalizarea lucrărilor podul are patru benzi de circulație (3,5 m lățime), două spații parapet direcționale de 0,5 m, trotuar pietonal de 1,9 m pe ambele părți.

Valoarea lucrărilor este de 13,7 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată, acestea fiind executate de către societatea ARL Cluj.

Podul Fabricii asigură legătura între cartierul Mărăști și zona industrială Terapia, ambele în plină dezvoltare imobiliară și demografică. Reabilitarea podului este necesară pentru punerea în siguranță a acestuia, creșterea duratei de viață a podului și îmbunătățirea condițiilor de trafic. 

coral