Un defect major al programelor folosite de sute de milioane de telefoane smart și calculatoare ridică semne de alarmă, avertizează experții în securitate cibernetică. Marile companii de tehnologie se grăbesc să rezolve problema care ar putea fi exploatată de hackeri.

Vulnerabilitatea, care a fost raportată săptămâna trecută, se găsește într-un program cunoscut sub numele de „Log4j”, care utilizează limbajul de programare Java. Marile companii folosesc programul pentru a-și configura aplicațiile, ceea ce dă naștere unor potențiale riscuri pentru întreg internetul, informează CNN.

Serviciul de cloud al lui Apple, firma de securitate online Cloudflare și unul dintre cele mai populare jocuri video, Minecraft, sunt doar câteva din multele servicii care folosesc Log4j, potrivit cercetătorilor din securitate.

Șefa Departamentului de Securitate Cibernetică al SUA a numit-o „una dintre cele mai grave defecte” pe care le-a întâlnit în cariera sa. Ea a mai adăugat că un număr tot mai mare de hackeri încearcă, în acest moment, să exploateze vulnerabilitatea.

Sute de încercări pe minut ale hackerilor de a pătrunde ilegal în rețelele digitale

De marți, au fost mai mult de 100 de încercări pe minut ale hackerilor de a exploata defectul, potrivit informațiilor obținute de firma de securitate cibernetică Check Point.

Șeful unei alte firme de securitate, TrustedSec, a expicat că le va lua ani de zile pentru a putea rezolva problema, iar în tot acest timp hackerii vor încerca în fiecare zi să profite de slăbiciunea din sistem. „Este o bombă cu ceas pentru toate companiile.”

Log4j este una dintre cele mai populare biblioteci de autentificare folosite online, potrivit experților. Log4j le oferă dezvoltatorilor de software o cale de a înregistra activitatea, care mai apoi poate fi folosită pentru operațiuni de ajustare („troubleshooting”), audit și urmărire a datelor.

Apple, Google, Amazon, IBM, Oracle folosesc programul vulnerabil

„Este peste tot. Chiar dacă ești un dezvoltator de programe care nu folosește Log4j în mod direct, s-ar putea ca una din celelalte biblioteci virtuale pe care le folosești utilizează codul vulnerabil”, a explicat cercetătorul-șef al firmei de securitate cibernetică Veracode.

Asta este natura programului, se ascunde cât mai adânc în sistem, a explicat el.

Unele dintre cele mai mari companii din lume folosesc Log4j – toate sunt expuse atacurilor hackerilor

Companiile Apple, Google, Amazon, IBM, Oracle și multe altele folosesc acest program. Se poate regăsi în aplicații populare și site-uri, iar sute de milioane de aparate din întreaga lume care accesează aceleași servicii ar putea fi expuse vulnerabilității.

Hackerii se pare că au știut despre defectul programului Log4j cu o săptămână înainte ca știrea să devină publică. Acum, cu un număr așa de mare de încercări de a pătrunde ilegal în rețelele digitale, mulți se tem că vor urma vremuri și mai grele.

„Actori mai profesioniști și mai sofisticați vor găsi o cale de a transforma vulnerabilitatea într-o armă pentru a profita cel mai mult”, a spus inginerul-șef al Check Point.

Marți, Microsoft a transmis printr-un mesaj de pe blog-ul lor că hackeri finanțați de China, Iran, Coreea de Nord și Turcia au încercat să exploateze defectul din Log4j. coral