Anchetatorii detin un element cheie care ar putea lamuri circumstantele exacte in care s-a produs accidentul in care a murit Razvan Ciobanu in a doua zi de Paste.

Imediat dupa producerea tragediei, anchetatorii au adunat toate probele de la fata locului pentru a pune cap la cap cum s-a produs accidentul in care a murit Razvan Ciobanu. Asta a insemnat inclusiv o colaborare cu specialisti din Statele Unite.

”Bordul masinii a fost trimis de politistii rutieri constanteni la reprezentanta, la Bucuresti, insa cei de acolo au decis sa-l trimita in America, la firma-mama. A fost decizia lor, probabil ca au laboratoare mai performante. Toate datele inregistrate electronic cu ajutorul senzorilor din dotarea masinii vor fi interpretate de specialistii americani. Astfel se vor afla viteza de dinainte de impact, de la impact, de cate ori s-a rastunat si din ce cauza. Senzorii scaunelor si airbagurile vor arata daca a mai fost cineva in masina, iar alti indicatori deosebit de sensibili vor arata daca masina a fost  acrosata, cat de putin, de alt autoturism, inainte de a iesi de pe drum si de a rula pe camp aproximativ un kilometru. Totul va fi calculat la secunda”, au declarat surse judiciare pentru libertatea.ro.

Primele date despre accident

Pe numele primit la nastere Mihaita-Razvan Ciobanu, designerul a murit fulgerator in urma unui accident infiorator, petrecut in dimineata de 29 aprilie. Tragedia s-a produs la intrarea in localitatea Sacele dinspre Navodari, judetul Constanta. Dupa orasul Navodari, creatorul de moda ar fi parasit drumul judetean, arata primele date ale anchetei.

Masina de teren si-a continuat drumul pe camp aproximativ 700 de metri, a traversat o alee asfaltata, apoi a intrat inca 150 de metri intr-o zona cu arbusti. Aici s-ar fi rostogolit de mai multe ori si a smuls din radacini cativa copaci, iar in final, autoturismul s-a oprit pe roti, izbindu-se frontal de un copac.

Razvan Ciobanu se intorcea de la o petrecere de pe litoral si se pare ca nu purta centura de siguranta in momentul tragediei. Inainte de accidentul dramatic, el a incercat sa trimita un mesaj – designerul implinise 43 de ani pe 28 ianuarie. Razvan Ciobanu ar fi suferit o hemoragie la cap, potrivit medicilor legisti care au efectuat autopsia.

coral